
?óÔé¼?¿La două luni de când a ales să părăsească formația în care a cunoscut consacrarea și unde a cântat 30 de ani, Iris, cel mai iubit rocker român, Cristi Minculescu (53 de ani), pleacă acum la drum alături de oamenii cu care a debutat.
Deși proiectul muzical este la stadiul de concept, Minculescu se sfătuiește cu Adi Ilie (cu care a mai părăsit Iris-ul în 1982, înființând trupa Voltaj), de asemenea cu Ion Olteanu (chitară), cu Emil Lechițeanu (chitară bass) – ultimii doi fiind fondatori al trupei Iris – și cu Vali Neamțu (tobe, formația Marfar).
Zvonurile spun că titulatura sub care va reveni fostul solist Iris pe scenă va fi “Harap-Alb”, practic numele trupei cu care Minculescu a debutat, în 1979, alături de Doru Istudor. Având în vedere că trei dintre cei cu care va cânta locuiesc în afara granițelor țării și că starea de sănătate a lui Cristi nu-i permite să facă efort exagerat, solistului îi convine de minune să susțină concerte mai rar, dar speciale.
Andreea Vîrîci
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















