Artista Ioana Nemes isi va prezenta lucrarile in cadrul unei expozitii ce va fi vernisata vineri, 14 aprilie, la Institutul Cultural Roman din New York. Expozitia face parte din proiectul -Monthly Evaluations-, o are in calitate de curator pe Simona Nastac si se desfasoara la Galeria Est-Vest a institutului. Proiectul mentionat le ofera artistilor spatiu de reflectie si actiune, publicul avand posibilitatea sa vada exact cum se face arta, printr-un proces care are ca scop introducerea dimensiunii sociale intr-un domeniu real.
Ioana Nemes va folosi acest spatiu din galerie ca si studio, lucrand la proiectul in desfasurare -Monthly Evaluations-, prezentat deja la Ellen de Bruijne Projects/Dolores Gallery (Amsterdam, 2004), Display Gallery (Prague, 2005), Fotogalerie Wien (Vienna, 2005), Galeria Orizont (Bucuresti, 2006), dar si in revista de arta contemporana -IDEA # 20- (Cluj, 2005). Ioana Nemes este unul dintre cei mai promitatori artisti romani ai tinerei generatii, talentul sau fiind demonstrat in cadrul unor manifestari de profil desfasurate atat in tara, cat si in strainatate, informeaza Institutul Cultural Roman din New York.
Simona Nastac este un critic de arta si curator independent din Bucuresti, fiind, totodata, absolventa a unui masterat de specialitate la Goldsmiths College din cadrul Universitatii din Londra.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















