Cătălin Măruţă a reuşit să le starnească artiştilor foarte multe sentimente negative la adresa sa, el fiind destul de incisiv faţă de o parte dintre cantăreţii din Romania. Deşi Irina Loghin nu se află pe lista celor pe care Cătălin îi atacă în mod constant, de fiecare dată cand are prilejul, cei doi au avut o mică divergenţă în toamna anului trecut, cand moderatorul i-a acuzat pe ea şi pe Fuego că vand postere la concerte contra sumei de 1 leu. Astfel, o discuţie în contradictoriu dintre Măruţă şi fratele Irinei Loghin, în direct, era gata-gata să-l aducă pe moderatorul -Tonomatului DP 2- în sala de judecată. Dar, în scurt timp, apele s-au liniştit, iar fratele-impresar şi-a dat seama că un proces nu i-ar aduce nici un fel de beneficiu de imagine artistei. Ca dovadă că nu are nimic împotriva lui Măruţă, Irina Loghin şi Fuego au fost vineri invitaţi la Tonomat. Oricum, cei doi sunt conştienţi că au nevoie de cat mai multă promovare şi era practic imposibil să refuze invitaţia de a mai apărea încă o dată pe -sticlă-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















