După ce a trecut pe la Bacău, caravana -Dansez pentru tine-, aflată în căutarea noilor concurenţi pentru ediţia din toamnă a emisiunii, a ajuns luni la Tulcea. Aici, Iulia Vantur a urcat pe cel mai vechi vas de război cu propulsie de abur din Europa.
Dacă în primul oraş caravana a adus dansul în stradă, la Tulcea, după cum era de aşteptat, acesta s-a mutat pe apă. Aflată la prima sa vizită la preselecţia -Dansez pentru tine-, Iulia Vantur a fost însoţită de Adrian Tapciuc, baletul emisiunii şi trupa XXL cu Radu Rupiţă în frunte pe cel mai vechi vas de război cu propulsie pe abur din Europa. Adus la Tulcea de mai bine de patru ani, vasul, care datează din 1883, s-a tranformat în ring de dans, informează postul de televiziune.
Alexandra Tomescu şi Ionuţ Pavăl i-au însoţit şi ei şi au dezvăluit celor prezenţi secretele dansului învăţate în show. Faleza oraşului de la Dunăre s-a umplut de oameni dornici să danseze cu vedetele emisiunii şi să se înscrie în concurs. Încantată de primirea tulcenilor, Iulia Vantur vrea să poată fi alături de caravana -Dansez pentru tine- în cat mai multe dintre oraşele pe care aceasta le va străbate.
Tulcea s-a remarcat şi prin multitudinea de etnii de la preselecţie: greci, turci, tătari, aromani, lipoveni, rromi şi ruşi. Toţi au adus pe ring o parte din cultura lor şi cele mai frumoase dansuri tradiţionale pentru a cuceri juriul format din Dana Rogoz, Edi Stancu şi Mihai Petre. Coregraful Edi Stancu s-a declarat cucerit de reprezentaţii, în timp ce Mihai Petre a încercat să -fure- paşi specifici acestor dansuri.
Şi pentru că la Tulcea caravana s-a intersectat cu turneul -Toată lumea dansează-, seara s-a încheiat cu un concert marca Ştefan Bănică Jr.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















