Celebra marcă de whiskey irlandez Jameson va suţine premiile Gopo şi Secţiunea de Scurt Metraj a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), a cărui ediţie, a şasea la număr, se va derula simultan la Cluj, în perioada 1-10 iunie, şi la Sibiu, în perioada 4-10 iunie.
Jameson are o tradiţie în susţinerea artei cinematografice, a înfiinţat The Jameson Short Film Award (JSFA) în parteneriat cu Comisia Europeană a Festivalurilor de Film din Bruxelles şi a sponsorizat festivalul newyorkez Tribeca. Pe piaţa culturală din Romania, din ce în ce mai sofisticată, mai selectivă în ce priveşte valorile la care aderă, Gopo şi TIFF sunt mai mult decat simple festivaluri, sunt două acţiuni de pionierat-, se arată în comunicatul transmis de Jameson. -Vom fi acolo, în galeria celor mai buni, pe parcursul tuturor serilor de festival. Susţinerea TIFF şi GOPO de către Jameson nu este doar o sponsorizare, ci o linie strategică pe care vrem să o imprimăm brandului. Personal, sunt extrem de încantat că, în sfarşit, am reuşit să fiu alături de un prieten vechi-, a declarat Florin Maxim, Brand Manager la Pernod Ricard Romania.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















