Actrița americană Jennifer Aniston, cunoscută grație rolului din serialul „Prietenii tăi/ Friends”, a primit, miercuri, o stea pe celebrul bulevard Walk of Fame din Hollywood. Jennifer Aniston este prima actriță din distribuția serialului de succes „Friends” care a primit o stea pe Walk of Fame, eveniment pe care starul l-a descris, în timpul ceremoniei de miercuri, ca fiind „suprarealist”. „Este foarte suprarealist, trebuie să recunosc. M-am născut aici și asta este ceva ce făceam când eram copil, mă plimbam și vedeam toate aceste nume. Nu mi-am imaginat niciodată că voi fi și eu aici, este ceva special”, a spus Jennifer Aniston. „Nu a fost probabil nici măcar un vis al meu, a fost unul dintre visurile mele cele mai sălbatice. Nu cred că m-am gândit vreodată că voi fi aici, în această zi”, a mai precizat Aniston.
La ceremonie au participat, printre alții, tatăl actriței, John Aniston, și iubitul ei, Justin Theroux, dar și actorul Adam Sandler.
Colegii din distribuția serialului „Friends”, Courteney Cox, Matthew Perry, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc și David Schwimmer, nu au fost prezenți la ceremonia de miercuri.
Steaua dedicată actriței americane a fost instalată în cimentul din fața W Hollywood Hotel din Los Angeles.
Iubitul ei Justin Theroux a fost extrem de mândru de ea și cei doi amorezi chiar s-au sărutat cu foc după ce actrița a primit celebra stea, deși nu obișnuiesc să-și arate gesturile tandre în public.
Jennifer a arătat uimitor, purtând o rochie albă, cu modele, Tom Ford și sandale elegante, iar co-starurile din cel mai recent film al ei, ,„Wanderlust”, Malin Akerman și Kathryn Hain, au venit să o felicite. Tatăl actriței, John Aniston, și-a privit fiica cu mândrie pe tot parcursul ceremoniei, iar Adam Sandler a susținut un discurs privind cariera vedetei.
,,Ea s-a rugat pentru trei lucruri. Dorea ca toată lumea să fie fascinată de noua ei tunsoare, să joace într-o zi într-un film despre un spiriduș rău care ucide oameni și, cel mai important, să primească o stea pe prestigiosul bulevard Walk of Fame, de la Hollywood”, a spus Sandler.
Jennifer Aniston, în vârstă de 43 de ani, este una dintre cele mai tinere celebrități care primește o astfel de stea.
Pentru rolul Rachel din cele zece sezoane ale serialului „Friends”, Jennifer Aniston a primit cinci nominalizări la premiile Emmy, două nominalizări la SAG Awards, două nominalizări la Globul de Aur, un premiu Emmy (2002) și un Glob de Aur (2003) la categoria cea mai bună actriță dintr-un serial de comedie și cinci People's Choice Awards.
După încheierea acestui serial, Jennifer Aniston a început să joace și în filme pentru marele ecran, apărând în comediile romantice „Dumnezeu pentru o zi” (2003), „Rutina, bat-o vina” (1999), „Surpriză: Vine Polly!” (2004) și „Despărțiți, dar împreună” (2006). În ultimii ani, actrița a avut o tentativă de a juca și în alte genuri de filme, precum thriller-ul „Fără control” (2005), după care a revenit la stilul comediilor romantice.
Georgiana Moroșan
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















