Cantăreţul Justin Timberlake, unul dintre cei mai cotaţi burlaci din showbiz-ul american, care a avut o relaţie de patru ani cu frumoasa Cameron Diaz, este tot mai îndrăgostit de actriţa Jessica Biel, potrivit HotNews.
Se pare că totul a început la o petrecere post-Oscaruri, cand cei doi au fost văzuţi împreună. Chiar dacă idila a fost negată de ambele părţi, veştile au continuat să apară, mai ales în condiţiile în care Justin nu s-a ferit să o sărute pe actriţa din -Al şaptelea cer-, la o petrecere din Malibu.
Conform ultimelor barfe hollywoodiene, se pare că, în ciuda unor cariere agitate, noul cuplu îsi găseşte timp şi pentru întalniri romantice.
Jessica Biel a traversat Atlanticul doar ca să petreacă cateva clipe alături de Justin, în Marea Britanie, unde solistul este în plin concert de promovare al noului album, notează publicaţia Daily Mail.
Cei doi au profitat de fiecare moment petrecut împreună. După o lungă plimbare prin capitala Angliei, cuplul a hotărat să cineze la restaurantul -Nandos-, unde ce doi s-au sărutat pasional, s-au alintat şi s-au îmbrăţişat de faţă cu toţi cei prezenţi.
-Justin este foarte implicat în relaţia cu Jess şi, cand a aflat că este mai liberă, a chemat-o în Marea Britanie. Deşi amandoi încearcă să-şi ascundă relaţia, greu reuşesc să nu se ţină de mana-, a declarat o sursă pentru publicaţia Daily Mail.
Jessica Biel se bucură de un real succes şi pe plan profesional unde, recent, a jucat în lungmetrajul -Next-, alături de Nicholas Cage, iar Timberlake se afla la mijlocul turneului FutureSex/LoveShow, care se va încheia în luna septembrie în China.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















