Baietii de la Krypton se pregatesc sa plece la sfarsitul acestei luni intr-un amplu turneu prin cluburi, ce va cuprinde toata tara, avand ca scop promovarea celui mai recent album al lor intitulat -Deasupra lumii- si lansat la sfarsitul anului trecut. Intre timp, baietii au intrat deja in studio pentru a incepe inregistrarile la un nou material discografic pe care-l vor lansa in 2005. Vor aborda acelasi stil care ii defineste, pop-rock, pigmentat cu backing vocals (dupa cum se stie baietii au in spate trei fete foarte dragute care-i acompaniaza in concerte), dar vor fi si influente din muzica irlandeza, de aceasta data. Versurile si muzica vor fi semnate chiar de membrii trupei, insa la partea de creatie vor continua colaborarea cu Boby Stoica, component al trupei -Voltaj-, care i-a ajutat si la albumul precedent. Din pacate, anul 2004 a fost slab din punct de vedere al concertelor pentru trupa Krypton, de aceea baietii s-au gandit sa revina pe scena acum.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















