După o lună în care a stat departe de aburii tentanţi ai alcoolului într-o clinică de reabilitare, Lindsay Lohan se fereşte să mai pună piciorul într-un club de noapte în care băutura i-ar putea face cu ochiul. Acest lucru nu este însă valabil şi în viaţa sa din cel mai nou film. Lindsay va juca rolul unei stripteuse, în producţia cinematografică -I Know Who Killed Me-, potrivit informaţiilor de pe Daily Mail, preluate de antena3.ro.
Problematica actriţă care a acceptat să dea viaţă unei dansatoare la bară a mărturisit admiratorilor săi că a luat lecţii de dans la bară în fiecare zi cate patru ore. -Am vanătăi peste tot. Din această cauză nu am mai purtat haine scurte-, a adăugat Lindsay. Frumoasa actriţă va da viaţă unei dansatoare, aşa că poate fi admirată în numeroase scene -fierbinţi-.
Potrivit spuselor reprezentantului său, Leslie Sloane, datorită unui astfel de rol, tanăra actriţă a ajuns să înţeleagă faptul că munca de stripteusă nu este tocmai floare la ureche. Vedeta şi-a încercat abilităţile de dansatoare la bară şi în afara platoruilor de filmare, în urmă cu un an, Lohan alăturandu-se modelului Kate Moss pentru un dans incendiar dintr-un club din New York.
Privitor la viaţa sentimentală a lui Lindsay, vedeta pare să îl fi uitat pe Calum Best. Recent ea fost zărită în compania unui blond misterios pe o plajă din Malibu, după ce, cu ceva timp în urmă îşi propusese să pună mana pe fotbalistul britanic de la Manchester United, Rio Ferdinand, pe care îl considera bărbatul perfect. Se pare că Lindsay a fost -dată pe spate- de arătosul Rio în doar cateva secunde.
La sfarşitul lunii trecute, lui Lindsay i s-a propus să joace într-un film în care va interpreta rolul celebrei Paris Hilton. În acest proiect va fi cooptată şi Britney Spears, care se pare că va asigura coloana sonoră a filmului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














