Loredana este una dintre cele mai apreciate artiste din Romania si, ca urmare a acestui lucru, cantareata a primit din partea casei de productie Discul de Aur pentru vanzarile celui mai recent album, -Jamparale-. Totusi, pentru aceasta recunoastere profesionala, au fost necesare cateva luni in care s-a aflat in fruntea topurilor de specialitate si cateva sute de difuzari ale pieselor -Vreau toata noaptea- si -Departare-.
Interpreta a fost foarte impresionata de acest premiu, mai ales ca acum detine patru astfel de trofee. Cu toate ca in Romania aceasta distinctie se acorda doar de cativa ani, iar cele patru premii obtinute de-a lungul carierei de aproximativ douazeci de ani sunt mult prea putine pentru milioanele de albume vandute, artista marturiseste ca primirea Discului de Aur a fost pentru ea o surpriza extraordinara si ca acest premiu il imparte cu toti cei care au cumparat albumul, deoarece, cu ajutorul lor, -Jamparalele- s-a transformat intr-un disc de aur.
La mai putin de jumatate de an de la lansarea celui mai recent album, Loredana a ajuns deja la al treilea single de pe acest material discografic. Piesa se intituleaza -Cat ii Maramuresul- si beneficiaza si de un videoclip incendiar, plin de foc, fum si acrobatii, care tocmai a inceput sa fie difuzat pe posturile muzicale de specialitate. Clipul impresioneaza prin atmosfera pe care o surprinde, fiind filmat intr-un decor de secolul al XVI-lea. Acesta reprezinta un adevarat spectacol de sunete, lumini si culori in care Loredana este inconjurata de o veritabila trupa de circari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















