Home Monden -Lovitura de teatru- de la Bucuresti

-Lovitura de teatru- de la Bucuresti

DISTRIBUIŢI

Institutul Francez din Bucuresti si Ambasada Frantei organizeaza, in perioada 7-20 martie, Festivalul de teatru franco-roman -Coup de Theatre-, care se va desfasura, simultan, pe mai multe din cele mai prestigioase scene din Capitala: Teatrul Nottara, Teatrul Bulandra, Teatrul Foarte Mic, Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon, Teatrul Ion Creanga, Studioul Cassandra, La Scena, Sala Elvira Popescu.

Afisul acestui festival va reuni mari nume ale teatrului romanesc si oaspeti din Franta si Belgia, printre care Oana Pellea, Tompa Gabor, Razvan Vasilescu, Jacques Weber, Philippe Fenwick, Jean-Louis Danvoye, Constantin Chiriac, Mircea Diaconu, Cornel Todea, Catalina Buzoianu, Mihai Dinvale, Eugen Cristea.

Aflat la a doua editie, Festivalul de Teatru Francofon propune in acest an 14 spectacole in franceza si 15 adaptari in romana scrise de autori francezi. Programarea a fost stabilita astfel incat sa permita iubitorilor de teatru sa asiste la cat mai multe reprezentatii – pana la 21 de spectacole diferite. Spectatorii fideli care vor alege sa vada cel putin cinci reprezentatii vor beneficia de un acces gratuit la un alt spectacol la alegere, in limita locurilor disponibile.

Acest festival va acorda un loc special, dar nu exclusiv, teatrului de limba franceza. Festivalul tinde sa onoreze traditia teatrului de limba franceza – ilustrata de generatii de actori romani care au jucat in aceasta limba ca in limba materna – si sa marcheze traditia de excelenta a teatrului in Romania, care, de mai multe decenii, i-a asigurat succesul in Europa.

Teatrul National -Radu Stanca- din Sibiu va sustine, in cadrul Festivalului de Teatru Francofon pe 8 si 9 martie, la Teatrul -Ion Creanga-, doua reprezentatii cu spectacolul de dans -Eu, Rodin-, in regia lui Mihai Maniutiu si coregrafia lui Marc Bogaerts.

Spectacolul spune povestea lui Camille Claudel si a maestrului si amantului sau, vestitul Auguste Rodin, printr-o intalnire dintre dans si cuvant.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.