Maria Popistasu a obtinut premiul pentru cea mai buna actrita in rol secundar intr-o productie de drama la premiile Gemini, echivalentul canadian al trofeelor Emmy pentru televiziune. Actrita a fost recompensata pentru rolul ei din -Sex Traffic-, o coproductie anglo-canadiana turnata in mare parte in Romania anul trecut.
Cu acest film de televiziune in doua parti, o alta actrita romana din distributie, Anamaria Marinca, a obtinut in Marea Britanie doua premii prestigioase: BAFTA si Royal Society Television. Ea a fost totodata nominalizata la premiile Gemini. Maria Popistasu si Anamaria Marinca joaca in -Sex Traffic- rolurile unor tinere surori din Republica Moldova, victime ale traficului de carne vie.
Cea de-a 20-a editie a premiilor Gemini a avut loc la Toronto, ceremonia de decernare desfasurandu-se de-a lungul a trei seri: joi, vineri si sambata, potrivit site-ului oficial al manifestarii. Premiile sunt acordate de Academia de Cinema si Televiziune din Canada si recompenseaza performantele din programele de televiziune de limba engleza.
-Sex Traffic- a castigat si premiile pentru cel mai bun miniserial de drama, cea mai buna scenografie a unei astfel de productii (Candida Otton) si cele mai bune costume (Anushia Nieradzik).
In varsta de 25 de ani, Maria Popistasu a terminat recent filmarile la -Legaturi bolnavicioase-, in regia lui Tudor Giurgiu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















