
Actorul australian Mel Gibson a declarat că fosta lui iubită, Oksana Grigorieva, suferă de tricotilomanie, o tulburare de comportament compulsivă caracterizată prin dorința patologică a pacientului de a-și smulge firele de păr de pe corp, informează contactmusic.com.
Implicat cu fosta lui iubită într-o aprigă „luptă“ în justiție pentru obținerea custodiei asupra fetiței lor, Lucia, cineastul australian a declarat că această tulburare compulsivă este motivul pentru Oksana Grigorieva a prezentat presei, la începutul anului, câteva fotografii care o înfățișează cu vânătăi și zgârieturi, insistând asupra faptului că nu este vinovat de prezența acestor semne pe fața fostei sale partenere. În opinia sa, Oksana Grigorieva a făcut acest lucru pentru a câștiga simpatia publicului.
Oksana Grigorieva a declarat, însă, că Mel Gibson a agresat-o la un moment dat, când o ținea pe fiica lor în brațe, iar vânătăile de pe fața ei, ca și absența unui dinte, dovedesc această agresiune.
Site-ul TMZ.com a obținut o declarație din partea lui Mady Shany, cosmeticiana Oksanei Grigorieva, în care se precizează că aceasta avea „zgârieturi și vânătăi în jurul ochilor și pe frunte“ în ziua în care a venit la salonul ei, în luna ianuarie, pentru un tratament facial, și i-a spus că „Mel Gibson a lovit-o cu pumnul și a aruncat-o pe pat, deși ea o ținea pe fiica lor în brațe“.
Același site a obținut, însă, și o declarație a lui Mel Gibson în care acesta susține că „Oksana este instabilă din punct de vedere emoțional și suferă de tricotilomanie, o tulburare de comportament compulsivă caracterizată prin dorința repetată de a-și smulge firele de păr de pe cap, din sprâncene, gene și din alte zone ale corpului“.
„În timpul relației noastre, Oksana avea de multe ori zgârieturi și locuri golașe pe craniu, de o parte și de alta a craniului, din cauza acestei maladii (se pare că în prezent ea vrea să mă învinovățească pe mine de acele zgârieturi)“, a adăugat actorul australian.
Gibson și Grigorieva s-au despărțit, conform presei, în aprilie, la cinci luni de la nașterea fiicei lor, Lucia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















