
La aproape o lună de când a fost internată în spital, acuzând dureri de cap și stări de vomă, punându-se totul atunci pe seama sindromului meningeal și pe faptul că ar fi avut timpanul spart, Oana Zăvoranu a ajuns în stare critică la spital, în stare de inconștiență, după ce a luat un pumn de somnifere, încercând astfel să se sinucidă.?óÔé¼?¿În urmă cu trei zile, bruneta a dat de înțeles, pe contul ei de Facebook, că a ajuns la capătul puterilor și că suferă de singurătate.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Vă iubesc și chiar dacă nu sunt în "apele mele" din cauza unei cumplite dureri de cap, vă doresc o duminică frumoasă,lângă cel sau cea iubita, pentru ca la sfârșitul zilei DRAGOSTEA e de fapt cea care te face să poți continua și atunci când simți că nu mai poți! Va pupicesc cu tot suflețelul meu".
Până nu își va revenii nu vom putea știi care a fost cu adevărat motivul care a împins-o să facă acest lucru însă, conform spuselor unei apropiate a vrăjitoarelor Melisa și Vanesa, cu care bruneta a avut serios de furcă în ultimul timp, drama vedetei nu este una întâmplătoare.
La 13 decembrie 2011, cele două vrăjitoare au fost arestate, în urma unui denunț făcut de mai multe persoane, printre care și Oana Zăvoranu. ?óÔé¼?¿Atunci, vrăjitoarele și rudele acestora au jurat răzbunare și au promis că nu vor avea liniște până când Oana nu va fi pe lumea cealaltă.
"Oana a fost cel mai mare rău care s-a întâmplat vrăjitoarelor de la noi. Nimeni nu le-a făcut ce le-a făcut ea. Știam că i se va întâmpla ceva rău, pentru că, prin ritual, vrăjitoarele au legat-o de ele", a declarat pentru nefiltrat.ro un apropiat al lumii vrăjitoarelor din Chitila, care a ținut să-și păstreze anonimatul. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În plus, vizată de blestem este și Mărioara Zăvoranu, care a îndrăznit să le jignească pe vrăjitoare la TV și care atunci când a dorit sa se deplaseze spre spital să îi fie alături fiicei ei, i s-a facut rau pe drum. Prin urmare, s-a întors acasă și a chemat, la rândul ei, ambulanța.
Andreea Vîrîci
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















