
Melodia „Playing With Fire“, interpretată de Paula Seling și Ovi, va reprezenta România la cea de-a 55-a ediție a concursului Eurovision, ce va avea loc la Oslo (Norvegia), în luna mai. Piesa a fost compusă de Ovidiu Cernăuțeanu (Ovi) și a fost urmată în clasament de Luminița Anghel (cântecul „Save Their Lives“) și Cătălin Josan (cântecul „Around Around“).
Paula Seling și Ovi au fost desemnați câștigători prin votul juriilor de specialitate (50%) și cel al telespectatorilor (televoting – 50%).
În acest an au fost organizate, în premieră, mai multe jurii de specialitate, în București, Cluj, Iași, Timișoara, formate exclusiv din specialiști (compozitori, muzicologi, interpreți, textieri, realizatori sau producători de divertisment radio tv, regizori muzicali tv). Atuul României la ediția din acest an a Eurovisionului s-ar putea numi chiar Ovi, partenerul Paulei Seling.
Ovidiu Cernăuțeanu (Jakobsen) s-a născut în Botoșani, dar din 1995 s-a stabilit în Norvegia, țara pe care a fost aproape să o reprezinte în 2009, în etapa finală a concursului Eurovision de la Moscova. Ovi a intrat în finala norvegiană cu melodia „Seven Seconds“, scrisă de Simone Larsen. Primul său album dance, „Nanu Disco“, a apărut în Groelanda, fiind bine primit în Danemarca. Anul trecut, Ovi a obținut Cerbul de Bronz și Premiul de Popularitate în cadrul concursului Cerbul de Aur. Prin urmare, Ovi este cunoscut și apreciat în Norvegia, iar acest lucru ar putea însemna voturi în plus pentru România în concursul de la Oslo.
De asemenea, piesa „Playing With Fire“ a intrat la începutul acestui an în atenția mass-media din Norvegia, țara câștigătoare a ediției precedente și gazdă a ediției din 2010. Mai multe radiouri au preluat-o spre difuzare, iar lumea muzicală și ascultătorii s-au arătat interesați de ceea ce ei numesc „duetul româno-norvegian“. Casa de discuri Da Works, care are contract cu Ovi, mizează pe succesul acestui single, după ce producătorul piesei, Simen Eriksud, a fost revelația topurilor scandinave in 2009.
Paula Seling și Ovi vor concura în cea de-a doua semifinală a competiției Eurovision 2010, alături de reprezentanții unor țări precum Elveția, Lituania, Suedia, Ucraina, Danemarca, Azerbaidjan, Israel, Armenia, Georgia, Turcia, Irlanda, Slovenia, Olanda, Bulgaria, Croația, Cipru. Cea de-a doua semifinală va avea loc pe data de 27 mai, la Oslo.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















