Concert
Astazi, la Palatul Sutu din Bucuresti va avea loc de la ora 18.30 un recital sustinut de cei mai buni tineri muzicieni de la Scoala de Muzica si Arte Plastice -Iosif Sava- din Bucuresti. Recitalul este organizat in cadrul stagiunii muzicale Iosif Sava a Fundatiei Accumm. Pianista Nicolaescu Miruna, violonista Limban Ana, pianista Ana Grosu, violonistul Mihai Dragomir, pianistul Vladimir Ilie, violonistul Bogatu Dragos, pianista Marta Zamfirescu, flautista Marta Ghelesel, violonista Laura Sandru, violoncelista Calina Epuran si violonista Alexandra Paladi vor interpreta lucrari de Hasslinger, Komarovsky, Kuhlau, Haydn, J.S. Bach, Mozart, Debussy,Wienieawsky.
Expozitie
Institutul Francez gazduieste vineri, orele 18.30, vernisajul expozitiei -Bootes de memoire – Roumanie- realizata de Rebecca Loulou. Nascuta la San Francisco in 1969, Rebecca Loulou a trait si a studiat la Montreal si este profesor de arte plastice si ilustrator. Realizarile ei nu exclud nici o tehnica, ci urmaresc mai degraba o tematica legata de obiectul cotidian, in diferitele sale posturi, in arta si in viata. Cutiile sunt regii minimale ale obiectelor gasite sau regasite. Frescele sunt abstracte, iar pe dinafara mai mult decat inauntru, biserici. Fotografiile sunt trimise ca si carti postale catre destinatari -necunoscuti la adresa- precum Picasso sau Courbet. Panzele sunt imense si in acelasi timp intime. Expozitia va putea fi vizitata la Institutul Francez in perioada 1-15 februarie.
Chisinau
Productii cinematografice romanesti sunt prezentate pana pe 2 februarie la cinematograful -Patria- din Chisinau, in cadrul Zilelor filmului romanesc contemporan, eveniment organizat de Ambasada Romaniei in Republica Moldova, in colaborare cu Centrul National al Cinematografiei din Romania. Printre filmele ce vor fi prezentate cu acest prilej se numara si pelicula -Moartea domnului Lazarescu-, in regia lui Cristi Puiu, propusa pentru Premiul Oscar.
Leana & Costel
Pro Video a inceput sa reediteze pentru nu putinii fani Vacanta Mare episoade din mult-indragitul serial -Leana si Costel-. Colectia -Leana si Costel- continua astfel cu cel de-al 15-lea volum. In premiera pentru acest inceput de an, Pro Video relaseaza serialul si pe DVD. Cele trei episoade care se gasesc pe acest nou material video sunt: -Control medical-, -Axinte in armata- si -Supermarket.-
Contractul
Editura Humanitas a publicat recent, in colectia -Raftul intai-, romanul -Contractul-, de Vladimir Volkoff, care il tine pe cititor in permanent suspans prin intriga sa. Sansa ii surade in fine lui Serge Maltese, autor aflat in cautarea unui contract: editorul Maur Theyssandier ii propune o colaborare tentanta cu frumoasa lui sotie, Marie, care pregateste o enciclopedie a torturii. Vladimir Volkoff, romancier si eseist francez de origine rusa, stranepot al compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski, a scris numeroase lucrari marcate de temele razboiului rece, spionajului, manipularii, dar si ale metafizicii si spiritualitatii. Pentru romanul -Le montage- (1982), Volkoff a primit marele premiu al Academiei franceze. In 1995 i-a fost decernat marele premiu Jean-Giono pentru ansamblul operei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















