
Pepe a încercat să-și reconcilieze soacra cu soția ani de zile. Nu i-a reușit și s-a lăsat păgubaș, scrie vdtonline.ro.
Scandalul dintre Oana și Mărioara Zăvoranu este parcă de când lumea. De așa de mult timp încât, probabil, cele două femei au și uitat de la ce a plecat totul. Pepe, săracul, doar el știe câte discuții interminabile a avut cu ambele părți. „La început, ba chiar și după ce au apărut primele acuzații, eu am sunat-o și am împăcat-o cu Oana. I-am zis că soția mea vrea să se împace cu ea, să lase presa și bârfele la o parte. Mi-a mulțumit, a venit la noi, s-a întâlnit cu Oana, negând declarațiile făcute în presă“, povestește cântărețul pentru revista „VIP“.
Toate eforturile lui ginerică au avut însă același rezultat. De fiecare dată, pacea a fost de scurtă durată și a fost înlocuită de un nou război, mai aprig. Enervat și dezamăgit de faptul că fiecare pas făcut înainte se transformă în doi înapoi, Pepe a decis să stea locului: „La trei săptămâni, a început iar. Ce să-i fac?! E o vorbă: N-ai cu cine!“.
Ba, mai mult, latino-loverul a devenit victimă colaterală a războiului mamă-fiică. „A făcut acuzații extrem de grave. Păcat că vrea să-și facă publică părerea. Asta nu o avantajează cu nimic. Și nu-i schimbă deloc atitudinea Oanei față de mine. Să fie sănătoasă, să aibă minte! Ce să-i spun eu, dacă dă vina pe mine? O compătimesc“, a mai spus artistul.
Pepe se pare că a învățat una dintre cele mai importante lecții de viață.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















