Home Monden Personalități istorice din România, subiect de roman britanic

Personalități istorice din România, subiect de roman britanic

DISTRIBUIŢI

Iubitorii de lectură au un motiv în plus de bucurie. Fanii scriitorului Paul Bailey își pot întâlni idolul personal la București, cu ocazia unei vizite pe care acesta o face la noi în țară. Scriitorul britanic Paul Bailey se întâlnește, vineri, cu cititorii din Capitală, unde va susține o lectură publică dintr-un roman inedit, "The Prince's Boy", informează un comunicat de presă.
"The Prince's Boy" este o carte a cărei acțiune este plasată în perioada interbelică, fiind inspirată de destinul unor personaje reale din istoria României.
De altfel, Paul Bailey mărturisea în urmă cu câțiva ani că România a schimbat cursul vieții sale de scriitor.
Lectura publică, găzduită de criticul Marius Chivu la Librăria Bastilia, va fi urmată de o ședință de autografe.
Paul Bailey s-a născut la Londra, pe 16 februarie 1937. În 1953 a obținut o bursă de studii la Central School of Speech and Drama. Între 1956 și 1964 a lucrat ca actor, iar în 1967 a devenit scriitor liber-profesionist. A fost colaborator la universitățile din Newcastle și Durham, iar după ce a primit, în 1976, bicentennial fellowship, a călătorit în America, unde a fost, între 1977 și 1979, profesor de literatură engleză la North Dakota State University.
Printre distincțiile care i s-au acordat se numără E.M. Forster Award (1974) și George Orwell Prize pentru eseul "The Limitations of Despair". Romanele sale mai cunoscute sunt "At the Jerusalem" (1967; tradus în limba română în 1996), care a obținut Somerset Maugham Award și Arts Council Writers' Award, "A Distant Likeness" (1973), "Peter Smart's Confessions" (1977), nominalizat la Booker Prize, "Old Soldiers" (1980; tradus în limba română în 1996), "Gabriel's Lament" (1986), nominalizat la Booker Prize, "Sugar Cane" (1993), "Kitty and Virgil" (1998; tradus în limba română în 2005), "Uncle Rudolf" (2002, tradus în limba română în 2010, la Humanitas). A coordonat The Oxford Book of London (1995), iar scrierile sale mai includ piese pentru radio și pentru televiziune, două volume de memorii, precum și două biografii.

Irina Popescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.