Home Monden Peste 1 milion de spectatori la recitalul Sistem de Revelion

Peste 1 milion de spectatori la recitalul Sistem de Revelion

DISTRIBUIŢI

Sistem este trupa din Romania care a avut onoarea de a petrece Revelionul pe scena celui mai mare eveniment din Europa organizat cu această ocazie. Parte a unui concept global desfăşurat în cinci capitale ale lumii (Berlin, Rio, Mumbai, New York şi Hong Kong), show-ul din capitala Germaniei a înregistrat şi anul acesta o audienţă record: peste 1 milion de spectatori au sărbătorit intrarea în noul an pe strada 17 iunie, în faţa Porţii Brandenburg din Berlin.

Deşi iniţial trebuia ca Sistem să cante în deschiderea evenimentului, recitalul lor a fost programat după cel al fetelor de la Sugarbabes. -A fost un noroc la care nu am sperat- spune Zoli, citat de Bestmusic.ro. -Din cauza unei alerte de furtună, organizatorii au fost nevoiţi să demonteze o parte din echipament în timpul nopţii de 30 spre 31 şi remontarea a dat tot programul peste cap cu cateva ore. Aşa că au hotărat ca recitalul nostru să fie mutat după miezul nopţii, imediat după Sugababes. Avand în vedere că ele erau cel mai important moment al serii, a fost o onoare pentru noi să cantăm imediat după aceea-, a mai spus Zoli. Trupa a fost extrem de impresionată de faptul că la eveniment au fost prezenţi atat de mulţi oameni încât, de pe scenă, nici nu puteai vedea unde se termina publicul. Pentru acest concet, cei de la Sistem au pregătit un show 100% live, fiind -acompaniaţi- pe scenă de Stela Aniţa, vocea single-ului -Never- şi de DJ Andi. Numeroşii spectatori au fost foarte încântaţi de prestaţia romanilor, aplaudandu-i la scenă deschisă.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.