Piesa -Scaunele- de Eugene Ionesco este montata pentru prima data pe scena de limba germana din Timisoara de regizorul Victor Ioan Frunza si scenografa Adriana Grand.
Spectacolul, a carui premiera va avea loc duminica, la Teatrul German de Stat, ii aduce pe scena pe actorii Ildiko Jarcsek-Zamfirescu, Boris Gaza, Balazs Attila si Daniela Torok.
Premiera va fi o ocazie de aniversare a lui Ildiko Jarcsek-Zamfirescu, una dintre putinele actrite din Romania si Europa care joaca in trei limbi: romana, germana si maghiara. Actrita a condus timp de 18 ani teatrul de expresie germana din Timisoara.
Noul spectacol are parte de un decor cu totul deosebit: circa 60 de scaune, adevarate instalatii de arta plastica, imaginate de Adriana Grand si puse in opera impreuna cu Carmen Iliescu printr-o tehnica mixta, ce imbina colajul cu interventii mecanice, impachetari si pictura.
Muzica originala este compusa si interpretata de Tibor Cari. -Scaunele- este a patra premiera a stagiunii 2004-2005 la Teatrul German de Stat din Timisoara, dupa -Regele Cymbelin- de W. Shakespeare (regia Alexander Hausvater), -O zi nebuna sau Nunta lui Figaro- de Beaumarchais (Rolf Parchwitz) si -Chip de foc- de Marius von Mayenburg (Radu Alexandru Nica). Spectacolul este tradus in limba romana. Studioul TVR Timisoara va realiza un film consacrat acestei montari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















