Sub titulatura -Itinerar cameral aniversar-, Ateneul Roman programeaza azi, de la ora 19.00, un portret al compozitoarei Felicia Donceanu. In concert evolueaza Trio Mozaic (format din Oana Spanu-Visenescu – vioara, Emil Visenescu – clarinet, Diana Spanu-Danila – pian) si invitatii Dragos Mihai Cohal – tenor, Lucian Gabriel Danila – vioara, Ioana Ivan-Roncea – harpa, Catalin Oprisoiu – flaut si Eugen Bogdan Popa – violoncel. Un cuvant omagial va fi rostit de Petre Codreanu.
Programul concertului include lucrari semnate de cunoscuta compozitoare, precum Cantand cu Ienachita Vacarescu, Preludiu pentru vioara solo, Remember pentru vioara si pian, Lacrimi (versuri proprii), Coline albastre pentru vioara, clarinet si pian, Sonata nr. 1 pentru vioara si pian, Trei cantece pentru Til (versuri de G. Calinescu), Doua serenade pentru flaut, violoncel si harpa, Fantasia per pianoforte et cetera pentru vioara, clarinet si pian, Careu de asi pentru doua viori, clarinet si pian.
Nascuta la 28 ianuarie 1931, la Bacau, Felicia Donceanu a urmat Conservatorul -Ciprian Porumbescu- din Bucuresti (1949-1956), unde a studiat cu Mihail Jora (compozitie), George Breazul si Ioan D. Chirescu (teorie si solfegiu), Paul Constantinescu (armonie), Nicolae Buicliu (countrapunct), Mircea Basarab (orchestratie) etc. A fost redactor la Editura pentru Literatura si Arta (ESPLA) din Bucuresti, sectia muzicala (1956-1958) si la Editura Muzicala, Bucuresti (1958-1966), a sustinut conferinte, prelegeri, concerte-lectii, emisiuni radiofonice. Felicia Donceanu a semnat texte pentru muzica proprie si pentru diverse lucrari corale apartinand diferitilor compozitori romani. De asemenea, a scris scenarii pentru radio si pentru spectacole muzical-coregrafice si a realizat ilustratii de carti pentru copii.
Recunosterea meritelor sale in domeniul muzicii a fost incununata prin atribuirea a numeroase premii, printre care Mentiune speciala la Concursul International de compozitie de la Mannheim (1961), premiile Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania (1983, 1984, 1986, 1988, 1993, 1996, 1997), Ordinul Meritul Cultural, cls. I (1981), Premiul -George Enescu- al Academiei Romane (1984).
A abordat mai multe genuri de muzica, inclusiv muzica de scena (Tartuffe de Moliere, 1965; Masura pentru masura de William Shakespeare, 1965), muzica vocal-simfonica (Invocatio, poem pentru soprana, vioara, pian si orchestra de camera, text religios si citate din Ovidiu, 1999), muzica simfonica (Mesterul Manole, poem simfonic, 1956, rev. 1968, rev. 1977), muzica de camera (Inscriptie pe un catarg, balada pentru harpa solo, 1989; Diptic pentru oboi, clarinet, fagot, 1989; Lamento pentru soprana, doua viole de gamba, clavecin si percutie, text religios, 1994), muzica corala, muzica pentru voce si pian, muzica pentru copii, teatru instrumental pentru prescolari, teatru instrumental (Fantasia per piano-forte et cetera, pantomima pentru pianist si alti doi instrumentisti, 1998; Tablouri vivante pentru voce, instrumente si dans, 1999).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















