Home Monden Regizorul Andrei Blaier a avut parte de o petrecere surpriza

Regizorul Andrei Blaier a avut parte de o petrecere surpriza

DISTRIBUIŢI

Cunoscutul regizor Andrei Blaier a implinit ieri (15 mai) frumoasa varsta de 70 de ani.

Autor al unei vaste si valoroase filmografii, cineastul vorbeste de aproape jumatate de veac prin creatiile sale, care au tulburat si incantat generatii de cinefili. Pe langa numeroasele filme regizate, Andrei Blaier a realizat, de asemenea, numeroase spectacole de teatru si de televiziune, precum si peste 200 de scurt metraje documentare.

Considerat drept unul dintre cei mai charismatici regizori din cinematografia romaneasca, Blaier a obtinut premii importante la festivalurile de film din tara, precum si la cele internationale.

Incepand din 1999, Andrei Blaier este decanul Facultatii de Cinematografie si Televiziune din cadrul Universitatii Media.

In spatele acestei titulaturi academice, sute de tineri impatimiti ai acestei arte au descoperit un adevarat mentor al actualei generatii de studenti cineasti.

Tot ieri, cu incepere de la ora 23.15, postul de televiziune PRO TV a difuzat filmul -Prin cenusa imperiului-, care i-a adus in 1976 lui Andrei Blaier notorietate internationala.

Alte titluri demne de mentionat in filmografia lui Andrei Blaier sunt: -Diminetile unui baiat cuminte- (1966), -Apoi s-a nascut legenda- (1968), -Ilustrate cu flori de camp- (1975), -Radeti ca-n viata- (1984), -Fapt divers- (1985), -Vacanta cea mare- (1988), -Divort din dragoste- (1991), -Crucea de piatra- (1993) sau -Terente, regele baltilor- (1995).

Intre anii 1980 si 1982, Andrei Blaier a regizat serialul tv -Lumini si umbre-, care s-a bucurat la acea vreme de un succes nebun la public.

La sfarsitul acestui an, va avea loc premiera celui mai recent film al sau, -Dulcea sauna a mortii-, produs de Media Pro Pictures, cu o distributie de zile mari, din care nu lipsesc actori ca: Gheorghe Dinica, Mitica Popescu, Irina Movila sau Valentin Theodosiu.

-Am totala incredere in actori, pe care eu ii consider -cuvintele- mele cand fac un film. De altfel, eu spun ca de cate ori fac un film, am senzatia ca mi se intenteaza un proces si ca in acest proces am nevoie de avocati. Ei bine, avocatii mei, aparatorii mei sunt actorii-, spune Andrei Blaier, la aproape 50 de ani de cand s-a dedicat celei de-a saptea arte.

Andrei Blaier a fost inconjurat la ceas aniversar de prieteni de toate varstele: actori tineri si consacrati, studenti, colegi de catedra si amici de-o viata. Petrecerea surpriza organizata la Universitatea Media a fost urmata de vizionarea la Cinemateca Romana a filmului sau, -Ilustrate cu flori de camp-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.