
Shakira ar putea fi amendată de autoritățile spaniole după ce a dansat într-o fântână arteziană și a condus o motocicletă Harley Davidson fără cască de protecție, pentru filmările noului său videoclip. Cântăreața, originară din Columbia, s-a aflat zilele acestea în orașul spaniol Barcelona, unde a filmat pentru noul său videoclip la piesa „Loca“. Shakira a dansat atât în mijlocul unei fântâni arteziene, cât și pe străzile orașului, fără să ceară permisiunea autorităților de a filma clipul. Mai mult, aceasta a avut și o scenă în care a condus o motocicletă Harley Davidson, nepurtând însă casca de protecție. Acest fapt a alarmat oficialii, care l-au interpretat ca pe un exemplu prost față de localnici. Piesa „Loca“ va fi noul single semnat Shakira, extras de pe albumul „Sal El Sol“, ce va avea premiera în noiembrie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















