
Silvia Dumitrescu a făcut zarvă mare miercuri seara la hotelul Dacia Sud din Mamaia. Artista a tunat și a fulgerat pentru că angajații hotelului nu au vrut să-i deconteze banii de drum. Cântăreața participă la Festivalul de Muzică de la Mamaia și a fost cazată gratuit la hotel. Ajunsă la destinație, Silvia Dumitrescu le-a cerut angajaților banii pe benzina consumată pe drum. Aceștia i-au spus cântăreței că nu ei se ocupă cu deconturile, ci organizatorii. Când a auzit toate astea, blonda s-a făcut neagră de supărare și a început să spună că își vrea banii orice ar fi: „A țipat la noi ca la ușa cortului. Ne cerea nouă banii pentru drum, dar nu noi ne ocupăm cu lucrurile astea. Organizatorii sunt cei care se ocupă. Noi suntem angajați, ne ocupăm de cazare, nicidecum de deconturi”, au declarat angajații hotelului. Silvia, pe de altă parte, susține că totul e o exagerare: „Am fost la recepție să întreb unde pot să-mi decontez bonul de benzină, e normal să fac așa. Am primit indicații să merg la Centrul Teatrului Soveja, pentru a-mi rezolva problema”, a declarat Silvia Dumitrescu pentru „Click”.
Andreea Sîmbotin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















