Smiley, Mandinga, Direcția 5, Parlament, Edict și Replik vor susține recitaluri la Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia 2008, care va avea loc în perioada 18-24 august. Festivalul se va desfășura pe parcursul a patru zile, astfel: pe 21 și 22 august – prima parte a spectacolului va fi dedicată concursului de interpretare, urmat de concursul de creație, iar a doua parte urmând să fie dedicată unui recital. Cea de a treia seară de spectacol va fi, potrivit organizatorilor, o premieră la Festivalul Mamaia: în prima parte, vor avea loc semifinalele pentru cele două secțiuni (interpretare și creație), iar după jurizare, unii concurenți vor părăsi festivalul, urmând ca cei rămași să mai cânte o dată în fața juriului. Ultima seară, cea din 24 august, va fi rezervată Galei Laureaților, urmată de un nou recital.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















