
Deși toată lumea, familie, prieteni apropiați, colegi, prieteni sau pur și simplu oameni care îl apreciază și îl stimează pe actor, așteptau vești în sfârșit bune cu privire la regresul bolii, iată că aceste vești se lasă așteptate. Actorul ?ê?£erban Ionescu a fost internat săptămâna trecută la spitalul SRI din Balotești, „Agappia Ionescu”, boala de care suferă de câteva luni nelăsându-se învinsă de tratamentele aplicate de medicii români. Din păcate, Borellia este o boală foarte puțin cunoscută în România, existând puține cazuri, iar medicii par neputincioși în fața ei, chiar și cei de la Spitalul SRI. Astfel se face că actorului i s-a sugerat că soluția optimă pentru vindecarea lui ar fi internarea acestuia într-un spital din Viena, Austria, având mai multe șanse de vindecare acolo, medicii austrieci cunoscând mai multe despre această boală, dar și despre metodele de combatere a acesteia.
„Este o boală foarte rară în România, iar medicii nu prea au soluții, așa că
i-au spus că trebuie să meargă la Viena, unde să facă un tratament constant. Acolo au mai fost multe astfel de cazuri și chiar ar avea șanse reale să se facă bine”, a povestit o sursă din anturajul actorului pentru „Cancan”.
În urmă cu aproximativ un an, actorul ?ê?£erban Ionescu, în timp ce era la o partidă de vânătoare, pasiunea lui cea mai mare, a avut neșansa să fie mușcat de o căpușă. Prin această mușcătură el a contractat boala Lymme, boală ce se manifestă la majoritatea pacienților cu paralizie parțială sau totală.
În momentul de față actorul este imobilizat la pat, internat în spital, paralizat parțial, boala distrugându-i sistemul muscular și neurologic încet, dar sigur, iar medicamentele și tratamentele aplicate în România sunt pur și simplu inofensive pentru această boală Borellia, ele nefăcându-și efectul scontat.
?ê?£i totuși… încă are puterea de a zâmbi, un zâmbet amar, dar care lasă razele de speranță să se întrezărească, semn că este loc de mai bine și că ?ê?£erban Ionescu nu s-a dat și nici nu se dă bătut, fiind convins că într-o va putea să-și revină din paralizie măcar cât să bea un pahar de apă. În urmă cu câteva zile, artistul a oferit pentru prima dată de când se luptă cu boala un interviu lui Cătălin Măruță, pentru emisiunea „Happy Hour”. Întrebat cum l-a afectat boala, ?ê?£erban Ionescu a fost capabil să facă chiar și o glumă: „Nu se vede? (zâmbind) Măi, sunt la pat, e o poziție pe care o agream adeseori, dar pentru scurte momente, și, lăsând gluma la o parte, deși sunt, de vreo 6-7 luni,
într-o permanentă competiție cu boala asta. E neplăcută. E, cum să zic eu, e un musafir neplăcut. Eu am luat-o ca pe o doamnă care s-a îndrăgostit și nu știi cum să scapi… Tot ce-mi trebuie este răbdare și, să zic, capacitatea organismului meu de a face față încercărilor prin care trec… Încă n-am găsit antidotul care
s-o pună cu botul pe lăbuțe, e un cocktail de antibiotice pe care-l tot încerc de cinci luni de zile. Să sperăm că următoarea schemă de tratament care o voi începe peste o săptămână să dea rezultate”, a declarat actorul ?ê?£erban Ionescu pentru emisiunea „Happy Hour”. Deși actorul încearcă din răsputeri să zâmbească și nu-și pierde speranța, se vede vădit că are dureri, că suferă și nu-i este deloc ușor să depășească aceste momente critice din viața lui.
Alături de actor, în tot acest timp, a fost soția acestuia, actrița Magda Catone, asta în pofida faptului că cei doi soți treceau printr-o răscruce a vieții lor, fiind la un pas de a divorța din cauza uor infidelități ale soției. Cu toate acestea, nu se dezminte zicala „la bine și la greu” iar cei doi au pornit împreună la drumul combaterii bolii artistului.
În ajutorul celor doi soți a venit și mama lui ?ê?£erban Ionescu, care are venerabila vârstă de 80 de ani. Aceasta a sosit la București acum aproximativ două săptămâni, pentru a-i fi aproape fiului dânsei și a-l ajuta, dar și pentru a o ajuta pe Magda Catone cu îngrijirea artistului, lucru deloc ușor, având în vedere că ?ê?£erban Ionescu în momentul de față nici măcar un pahar de apă nu este capabil să-l țină singur.
Deși vestea dată de echipa de medici de la spitalul „Agappia Ionescu” pare la prima vedere una foarte bună, redând speranța pacientului dar și familiei, apropiaților și celor care îl cunosc și îl apreciază, există și un con de umbră: costul tratamentului. Pentru aceasta, prietenii apropiași și colegii din breaslă au pornit o amplă campanie de strângere de fonduri pentru tratamentul actorului.
Actorii Horațiu Mălăele și Silviu Biriș au preluat inițiativa campaniei strângerii de fonduri. Printre altele, ei au organizat un spectacol pe data de 26 mai pentru piesa „Dineu cu proști”, piesă de teatru în care ?ê?£erban Ionescu a interpretat rolul lui Pierre. Atunci va avea loc evenimentul de strângere de fonduri propriu-zis, pentru ca ?ê?£erban Ionescu să poată pleca la tratament la Viena.
„?ê?£erban și Magda nu au banii necesari pentru a merge la Viena, așa că trebuie ajutați. ?ê?£erban nu și-a dorit strângerea de fonduri, s-a împotrivit, el este foarte orgolios. Așa a fost toată viața și așa este și acum, lui nu-i place să se vaite, să știe lumea că suferă. Horațiu Mălăele s-a dus la el personal și i-a explicat că trebuie să se lase ajutat", a povestit aceeași sursă pentru „Cancan”.
Nu ne rămâne decât să îi urăm multă sănătate și însănătoșire grabnică marelui actor ?ê?£erban Ionescu!
Andreea Sîmbotin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















