Dupa ce au petrecut trei zile pe pamant romanesc, Thaisa, Thaina si Thayana au parasit cu regret Romania. Si-ar fi dorit sa stea mai mult, sa viziteze mai multe locuri, sa cunoasca mult mai bine oamenii din Romania. Fetele au fost deosebit de impresionate de caldura cu care au fost primite.
Zilele petrecute in Romania au fost extrem de agitate si au inclus pe langa conferinta de presa si repetitia pentru emisiunea -Surprize, surprize-, apoi sedinta foto pentru -FHM-, interviuri pentru reviste, interpretarea a doua piese in cadrul petrecerii organizate de Radio 21 in Bucuresti Mall, vizitarea Palatului Parlamentului, aparitia la -Surprize, surprize- si toate acestea au culminat cu superpetrecerea organizata special pentru ele in Salsa, unde fetele au cantat timp de 30 de minute.
La -Surprize, surprize-, piesa -Choopeta- (Mama eu quero) s-a bucurat de un rating de 15,4 si de un share de 34,8. In momentele in care T-Rio au cantat s-au inregistrat 35,8 share si 5,8 puncte de rating la piesa a doua (-If You Leave Me Now-) si 29,3 share si un rating de 5,2 la cea de-a treia piesa (-E festa-).
In Salsa au fost prezenti sa le admire pe cele trei simpatice fete: Andreea Marin, Zoli de la Sistem, Mihai si Florin de la Hi-Q, DJ Star, echipa Radio 21 in frunte cu Alexandru Macavei, Daniel Buzdugan si Mihai Morar.
Atmosfera de-a dreptul incendiara din Salsa le-a facut pe Thaisa, Thaina si Thayana sa se simta ca acasa, in Brazilia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















