Tamango şi Elvis Rromano, solişti de etnie romă în cadrul proiectelor Shukar Collective, respectiv Nightloosers, vor fi numiţi consilieri onorifici în Guvernul Romaniei, în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Romi.
-Am decis în urmă cu două zile, în cadrul unei întalniri pe care o avem la Timişoara, numirea celor doi artişti în funcţia de consilieri onorifici ai Agenţiei Naţionale pentru Romi-, a declarat presei preşedintele instituţiei, Ioan Gruia Bumbu. În cadrul Agenţiei, Tamango şi Elvis Rromano se vor ocupa de problemele culturale.
Shukar Collective s-a născut în 2003, fiind cea mai exotică familie muzicală din Romania, formată din DJ profesionişti şi ţigani ursari, iar în 2004 a lansat primul album, -Taves Bahtalo! (Gypsy Urban)-. Tamango, 62 de ani, este cel mai în varstă membru al formaţiei. El şi-a început cariera la 16 ani, canta la linguri şi cu vocea. Colecţionar de linguri, el transmite întotdeauna celor prezenţi influenţele muzicale arhaice moştenite de la strămoşii săi.
Idolul lui Tamango este Louis Armstrong. Trăieşte în satul Bălării, judeţul Teleorman.
Tudor Lăcătuşu, alias Elvis Rromano, s-a făcut cunoscut prin interpretarea pieselor lui Elvis Presley în rromanes, dar şi prin faptul că se îmbracă în stilul acestuia. El a cantat, pentru prima dată, alături de Nightlosers, în 2003. -Elvis al gagiilor- predă de caţiva ani copiilor de generală în limba rromani, esperanto-ul ţiganilor, la Şomcuta Mare, în Maramureş, slujba de la guvern fiind o altă posibilitate de afirmare a ethosului rromani.
Cultura se dovedeşte a fi, o dată în plus, puntea de legătură cea mai potrivită dintre oameni de diverse naţionalităţi, realizand uniunea de nivel european pe care şi-o doreşte Romania de la semenii ei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















