O vizitatoare a Muzeului de Artă Contemporană din Avignon, Franţa, a sărutat un tablou al artistului Cy Twombly, lăsând în mijlocul pânzei o impresionantă urmă de ruj, informează HotNews. Astfel, poliţia franceză a luat măsuri şi a arestat-o la sfârşitul săptămânii trecute pe înfocata admiratoare a artistului.
Sam Rindy, în vârstă de 30 de ani vizita expoziţia de artă contemporană împreună cu o prietenă şi, potrivit propriei declaraţii, a -simţit nevoia de a săruta- compoziţia de doi metri pe trei, cu un preţ estimat la două milioane de dolari. La rândul său artist plastic, admiratoarea înfocată a lucrării s-a apărat susţinând că pata de ruj este o completare şi un act artistic.
În pofida justificărilor, Sam Rindy va fi judecată pentru -distrugerea parţială a unei opere de artă-, prima înfăţişare urmând să aibă loc pe 16 august, la Avignon. Cy Twombly s-a născut în 1928 în Virginia, fiind unul dintre cei mai importanţi pictori abstracţi ai secolului trecut, cu un stil inedit care îmbină tehnici de desen, linii repetitive şi graffiti ci litere şi cuvinte.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















