Home Monden Un spectacol dedicat Pussy Riot pus în scenă într-un teatru din Moscova

Un spectacol dedicat Pussy Riot pus în scenă într-un teatru din Moscova

DISTRIBUIŢI

Un spectacol dedicat procesului celor trei membre ale formației rusești de muzică punk Pussy Riot, condamnate la doi ani de închisoare pentru o „rugăciune“ anti-Putin într-o catedrală, a fost pus în scenă luni seară într-un teatru din Moscova, cunoscut pentru satira sa politică.
Avocații celor trei tinere și numeroși simpatizanți au jucat rolurile personajelor principale ale spectacolului, ce a putut fi vizionat gratuit, cu accente de documentar, prezentat de micuțul teatru moscovit Teatr.doc, a constatat o corespondentă France Presse.
„În opinia noastră, este important de a face în așa fel încât oamenii să își schimbe percepția, să dea dovadă de compasiune“ față de Pussy Riot, a declarat pentru agenția franceză de presă Varvara Faer, directoarea teatrului cunoscut pentru că pus deja în scenă o piesă satirică la adresa lui Vladimir Putin.
„Însă cel mai important este ca aceste femei să fie eliberate“, a subliniat ea. „Eu cred că această formă de teatru-mărturie este foarte eficientă. Este poate cea mai bună manieră de a vorbi despre acest proces“, a declarat pentru AFP Piotr Verzilov, soțul uneia dintre condamnate. Cu puțin înainte de finalul spectacolului care a durat peste două ore, militanți ortodocși au pătruns în sală strigând „Păcătoșilor!“, „Căiți-vă!“

Geo Ioanid

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.