Home Monden Victor Slav: Eu și Anda Adam nu ne-am făcut planuri de căsătorie

Victor Slav: Eu și Anda Adam nu ne-am făcut planuri de căsătorie

DISTRIBUIŢI

Sunt împreună de trei ani și, deși presa a speculat în repetate rånduri că s-au despărțit, cei doi își văd liniștiți de viața lor. Cu toate acestea, Anda Adam și Victor Slav nu au încă planuri de căsătorie.
„Dacă e să fii cu o persoană pånă la sfårșitul vieții, ești, și cu asta basta, dacă nu, nu. Probabil că va veni și momentul acesta în relația noastră, dar deocamdată nu ne-am făcut planuri de căsătorie“, a declarat Victor pentru revista „Confidențial“.
De cealaltă parte, dacă Anda Adam declara anul trecut la un post de radio: „nu am primit încă un inel de logodnă, dar sigur facem nunta în 2010. Nu am stabilit data, dar vrem să găsim o perioadă în care să fim amåndoi liberi“, de data aceasta s-a arătat mai rezervată.
„Pentru mine, mai important decåt orice e să știu că sunt iubită de Victor. La momentul potrivit, vom face și acest pas, nu știu dacă va fi peste trei sau 30 de ani. Acum, timpul e cel mai mare dușman al nostru. Amåndoi suntem implicați în proiecte foarte importante, care ne solicită și nu avem răgaz nici să ne gåndim la asta“, a declarat cåntăreața.
Să fie oare Victor Slav cel care amånă pasul cel important? După cum stau lucrurile, așa se pare.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.