Home IT & Comunicatii Agentiile on-line de turism sunt in picaj

Agentiile on-line de turism sunt in picaj

DISTRIBUIŢI

Trei dintre cele mai importante agentii de turism din lume specializate in vanzarea pe Internet a pachetelor turistice – Travelocity.com, Expedia.com si ebookers.com – au inregistrat scaderi semnificative ale actiunilor listate pe piata electronica Nasdaq, dupa prabusirea, la New York, a aeronavei companiei American Airlines, situatie care reflecta accentuarea temerilor investitorilor privind evolutia acestui sector. Titlurile companiei Travelocity.com Inc. au scazut, pe parcursul sedintei de luni, cu 9,38%, reprezentand 1,46 dolari la fiecare actiune. Serviciile firmei, una dintre cele mai mari din Statele Unite, permit efectuarea de rezervari la peste 700 de companii aeriene din intreaga lume, in cadrul a aproximativ 6.500 de pachete turistice. De asemenea, prin intermediul Travelocity.com, turistii pot obtine rezervari la 50.000 de hoteluri, precum si inchiria autovehiculele a 50 de firme specializate.

Travelocity.com are 30 milioane de membri, numarul vizitatorilor unici ai site-ului companiei ridicandu-se, pana la sfarsitul lunii septembrie a acestui an, la 7,5 milioane. Anul trecut, Travelocity.com a obtinut incasari din serviciile furnizate, in valoare de 2,5 miliarde de dolari. Expedia Inc., care opereaza in Statele Unite serviciul de rezervari on-line Expedia.com, cu variante similare in Canada, Germania, Marea Britanie, Italia si Olanda, a inregistrat, in cadrul sedintei bursiere de luni, pierderi de peste patru procente din valoarea de piata.

In primul trimestru al anului fiscal, incheiat in luna septembrie, compania americana a raportat pierderi nete in valoare de 4,8 milioane de dolari, fata de 30,8 milioane de dolari, in perioada corespunzatoare a anului anterior.

Veniturile Expedia.com s-au imbunatatit, de asemenea, cu 89% in raport cu anul financiar precedent, cifrandu-se la 79,5 milioane de dolari. In plus, profitul brut al companiei on-line a crescut cu 106 &???, la 53,2 milioane de dolari.

De altfel, potrivit unui studiu realizat de Media Metrix, Expedia.com este unicul site de profil care a consemnat, in perioada august-septembrie, o crestere a numarului de vizitatori. De asemenea, ebookers.com, lider pe piata europeana a tour-operatorilor on-line, a cunoscut o scadere a pretului actiunilor sale listate pe piata electronica Nasdaq de 1,2%, dupa prabusirea aeronavei Airbus la New York. Compania, prezenta in 11 tari de pe continent, intermediaza serviciile a 120 de operatori de transport aerian, in regim de discount, pentru tarifele standard ebookers.com, beneficiind de serviciile a 500 companii de profil.

La randul sau, ebookers.com a incheiat trimestrul al treilea al anului calendaristic cu un profit net de 200.000 de lire sterline, comparativ cu pierderi de 5,9 milioane de lire sterline, in perioada aprilie-iunie. Profitul brut al companiei a urcat cu 146%, in timp ce rentabilitatea vanzarilor, in valoare bruta, a crescut de la 9,5% la 12,9%. Cifra incasarilor a fost, la sfarsitul lunii septembrie, cu 80% mai ridicata fata de perioada similara a anului 2000, totalizand 49,4 milioane de lire sterline. ebookers.com a mai aratat ca primele 10 zile ale lunii septembrie au fost cele mai bune din istoria serviciilor de rezervari on-line, pentru ca, in saptamanile ulterioare atentatelor teroriste, incasarile companiei sa scada la 75% din nivelul celor consemnate in perioada 1-10 septembrie.

Cu toate ca agentiile de turism din intreaga lume au inceput, in ultima perioada, sa inregistreze o usoara revenire in privinta numarului de rezervari, accidentul petrecut luni ar putea avea un impact major asupra increderii in transporturile aeriene, fiind de asteptat ca cererea din acest sector sa intre, din nou, pe o curba descendenta. Marii tour-operatori mondiali se confrunta, deja, cu un val de cereri de anulare a rezervarilor, ceea ce, la nivel financiar, s-ar putea traduce printr-un dezastru. Scaderea titlurilor Travelocity.com, Expedia.com si ebookers.com tradeaza faptul ca si aceste companii resimt din plin situatia nefavorabila de pe piata, chiar daca sunt ancorate puternic intr-un sector care a cunoscut, in ultimii ani, o ascensiune fulminanta.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.