Într-un comunicat semnat de Biroul Prezidiului Academiei Române, instituția se delimitează de campania electorală pentru alegerile locale.
”În legătură cu unele opinii circulate recent în mass media, Academia Română precizează că nu se implică instituțional în campania electorală și nu susține nici o candidatură.
Academia Română, ca instituție, respectă pe toți candidații, libertatea de opinie în toată diversitatea sa și dreptul de exprimare democratică, dar nu se angajeză în discuții electorale, în favoarea sau defavoarea unor grupări politice, partide sau candidați”, se precizează în comunicatul Academiei. Același comunicat arată că opiniile politice exprimate de unii membrii ai Academiei nu angajează în niciun fel instituția.
”Membrii Academiei Române pot în calitatea lor de cetățeni să aibă preferințe politice, dar exprimarea lor și participarea în campania electorală reprezintă opțiuni personale. Eventuală activitate politică a unor membri ai Academiei Române este strict individuală și nu angajează Academia ca instituție.Poziția Academiei Române în probleme de interes național – atunci când consideră că este cazul – este exprimată prin declarații oficiale, aprobate și asumate de Biroul Prezidiului sau de Adunarea Generală a membrilor săi și nu prin reprezentanți individuali, mai mult sau mai puțin autorizați”. De asemenea, documentul precizează clar cine are dreptul să se recomande drept academician:”Mai precizăm că, potrivit legii, numai membrii titlulari ai Academiei Române poartă titlul de “academician”. Nici membrii corespondenți, nici membrii de onoare ai Academiei, cu atât mai puțin membrii altor academii, nu pot purta acest titlu”.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















