Home Politic Adrian Nastase isi joaca viitorul politic pe o singura carte

Adrian Nastase isi joaca viitorul politic pe o singura carte

DISTRIBUIŢI

Autoritate si experienta in diplomatie, pe de o parte, aroganta si incapacitate de a-si crea imaginea unui politician popular, de cealalta parte. Acesta este Adrian Nastase, candidatul la presedintie al Uniunii Nationale PSD+PUR, care s-a autocaracterizat la un moment dat -putin prea aristocratic- pentru Romania postcomunista.

In varsta de 54 de ani, Adrian Nastase a condus guvernul social-democrat format dupa alegerile din noiembrie 2000. El a fost in acelasi timp presedinte al Partidului Social Democrat, doua functii care nu au mai fost detinute pana acum de un singur om.

Din fruntea executivului, Nastase a inregistrat mai multe succese in ceea ce priveste politica externa, cum sunt, printre altele, aderarea la NATO, eliminarea vizelor si confirmarea integrarii in Uniunea Europeana, in conditiile respectarii angajamentelor luate. Totodata, Cabinetul sau a reusit o reluare a cresterii economice. Adrian Nastase si-ar fi dorit un nou mandat de prim-ministru si continuarea activitatii pe care o presupune functia executiva, motiv pentru care a ezitat o vreme pana sa accepte inscrierea in cursa pentru Cotroceni, considerand ca presedintele are un rol decorativ. -Seful statului are prerogative limitate, este mai degraba o functie de sfarsit de cariera-, afirma Nastase in noiembrie 2002, cand PSD deja cauta un candidat pentru a-i succeda lui Iliescu.

Campanie de umanizare

In urma anuntarii oficiale a candidaturii la presedintie, Adrian Nastase a cautat sa-si -fabrice- o imagine de politician popular, care -coboara- in multime si se imbratiseaza cu lumea de rand. O adevarata campanie de umanizare pe care a dus-o liderul pesedist in aceasta campanie electorala. Pe site-ul pregatit in vederea alegerilor, apare pana si povestea de dragoste dintre el si sotia sa, Dana. Adversarii sai politici l-au calificat insa in continuare ca fiind -distant-, fiind pastrata si eticheta de -arogant- pe care i-a lipit-o la un moment dat Ion Iliescu, cu care a avut mai multe conflicte in ultimii ani.

Casatorit cu fiica unui lider comunist

Adrian Nastase a fost intre 1973 si 1990 angajat al Institutului de Cercetari Juridice. In 1990 este desemnat ministru al afacerilor externe, iar doi ani mai tarziu ajunge presedinte al Camerei Deputatilor, pentru ca in 1996 sa fie devina vicepresedinte. Candidatul Uniunii la functia suprema in stat a fost casatorit de doua ori. Prima sotie este urmasa lui Grigore Preoteasa, ministru de externe pe vremea comunismului. Actuala sotie, Dana Nastase, este si ea fiica unui lider comunist, Angela Miculescu, ministru al agriculturii. Cei doi au doi baieti, Andrei si Mihnea. Adrian Nastase este proprietarul unei colectii de carti rare si obiecte de arta, considerat de unii ca fiind -unul dintre cei mai bogati oameni din Romania-. Vorbeste curent engleza si franceza si este licentiat in drept si istorie

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.