Secretarul general al PSD, Cozmin Gusa, a explicat, ieri, pentru a fi -foarte clar-, cum devine cazul cu intalnirea de la Palatul Victoria dintre Adrian Nastase si Traian Basescu, soldata recent cu un scandal de proportii. Gusa a venit cu propria explicatie care-l incrimineaza, fireste exclusiv, pe Traian Basescu. Acesta spune, ca si Adrian Nastase, ca premierul i-a propus lui Basescu o fuziune a celor doua formatiuni, dar ca nu i-a pus sula in coaste pentru acest lucru. Dinpotriva, Gusa spune ca, in realitate, presedintele PD a fost cel care a refuzat ca cei doi sa iasa dupa intalnire cu declaratii de presa. -A fost invitat sa vorbeasca presei, dar a refuzat. Am respectat vointa unui presedinte de partid, aceea ca n-a dorit sa faca acel proiect public. Probabil ca Basescu s-a gandit ca asta era o carte pe care sa o joace mai tarziu-.
Cu flota la Snagov
Dincolo insa de tabloul zugravit de Cozmin Gusa, trebuie spus ca pesedistii trateaza cu foarte multa atentie dosarul -Flota- si scandalul provocat de acesta, dezvoltand inclusiv strategii de imagine. Surse apropiate PSD ne-au relatat ca la intalnirea de la Snagov pesedistii au decis sa nu mai iasa cu declaratii in legatura cu -Flota- pentru a nu crea senzatia ca este o -regie politica-, asa cum afirma Traian Basescu. De asemenea, pentru o vreme nici -sursele- partidului nu vor mai alimenta presa cu informatii despre acest subiect, intrucat justitia va -lucra- pentru linistea partidului de guvernamant. Singura abilitata sa dea declaratii despre subiect si numai referitoare la partea tehnica a problemei a fost desemnata Rodica Stanoiu, cea care va trebui sa anunte unde va merge dosarul -Flota- in continuare. Pe cat se pare, strategii partidului au inteles ca acest scandal ii poate afecta chiar mai mult decat pe presedintele PD, daca el se mentine la nivel de subiect de politica interna.
Premonitii sau amenintari?
Pe de alta parte, in Modrogan perceptia ultimelor jocuri de culise este aceea ca Ion Iliescu a dat drumul dosarului in justitie pentru a se spala pe maini, lasandu-l pe Basescu la mana lui Nastase. Sentimentul nedeclarat al democratilor este acela ca Rodica Stanoiu va trimite dosarul la Parchet, si nu la PNA, intrucat, spun ei, Joita Tanase ar fi mai apropiat de Adrian Nastase decat Ioan Amarie. Nu este inca foarte clar a cui premonitie se va adeveri, cert este insa ca anul trecut Adrian Nastase facea o declaratie referitoare la flota, care capata acum alte intelesuri. -Daca va fi nevoie, ne vom aminti si noi de vanzarea flotei-, spunea suparat primul-ministru ca raspuns la acuzatiile pe care Traian Basescu le aducea liderilor PSD in legatura cu fraudele de proportii de la RAFO Onesti. El l-a amenintat chiar pe Basescu ca se va reveni asupra unor acuze mai vechi de coruptie la adresa acestuia, cum ar fi -vanzarea flotei de 15 vapoare cu 15 dolari-.
Basescu il da in judecta pe patronul arab
Traian Basescu a anuntat, ieri, ca il va actiona in judecata pe Hatah Faraj, patronul magazinului in constructie – fara autorizatie – in Parcul Crangasi, pentru calomnie si insulta. Potrivit unui comunicat remis presei, Basescu il va actiona in justitie pe -protejatul lui Viorel Hrebenciuc- ca urmare a afirmatiilor acestuia conform carora primarul general i-ar fi cerut 100.000 de dolari spaga-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















