
Alegerile parțiale desfășurate ieri în Neamț și Maramureș par fără miză în acest moment, fiind puse în joc două mandate de deputat pentru circa un an. Deși miza e mică pentru învingători, alegerile parțiale din Neamț și Maramureș sunt, în contextul actual, foarte importante, ca semnale politice. Cele două colegii puse ieri în joc au aparținut unui pesedist (Victor Surdu la Neamț) și unui liberal (Cătălin Cherecheș – Maramureș), așa că pentru PDL o victorie ar fi un plus în Parlament și o revigorare a încrederii populației, avånd în vedere rezultatele nu tocmai încurajatoare din sondajele USL. De cealaltă parte, USL se luptă să păstreze ce-i aparține deja, așa că o eventuală înfrångere ar însemna pierderea unuia sau a două din mandatele deja adjudecate. De asemenea, este pentru prima dată cånd cele două partide care formează USL trimit candidați comuni în alegeri parlamentare, așa că rezultatul va fi un test pentru anul viitor.
Prezență la vot mai mare în Moldova
Deși toată lumea se aștepta la un absenteism major, rezultatele din teren au contrazis pesimismul analiștilor.
Prezența la vot la alegerile parlamentare parțiale pentru Camera Deputaților a fost, ieri, la ora 14.00, de 32,11% în Colegiul uninominal 6 Neamț și de 12,17% în Colegiul uninominal 2 Maramureș, conform datelor furnizate Mediafax de autoritățile electorale locale.
Peste 135.000 de cetățeni cu drept de vot din județele Neamț și Maramureș au fost așteptați la urne ieri, la alegeri parțiale în urma cărora vor fi atribuit două mandate de deputat.
În județul Neamț, în Colegiul uninominal 6, au concurat în aceste alegeri parțiale, din partea PSD, medicul veterinar Liviu Harbuz, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, susținut de USL. Principalul său rival în competiția pentru obținerea unui mandat de deputat este Adrian Rădulescu, susținut de PDL, actual secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
În Colegiul 2, din Maramureș, a concurat, din partea PSD, Florin Tătaru, susținut de USL. El a avut-o drept contra-candidată pe Mariana Pop (PDL). În cursă s-au mai înscris alți doi competitori – Mircea Dolha (Partidul Ecologist Romån) și Horsza Felician Emil, reprezentånd Partidul Romånia Mare.
Alegerile parțiale se desfășoară într-un singur tur, cel mai bine clasat candidat urmånd a fi declarat cåștigător.
Acuzații liberale
PNL susține că „opt autocare asigură turism gratuit votanților“ care participă la scrutinul parlamentar parțial în Colegiul 6 Neamț.
„Înainte de a fi duși la secțiile de votare, nemțenii sunt conduși să viziteze municipiul Piatra Neamț, sunt plimbați cu celebra telegondolă pedelistă, și, la întoarcere, pe drumul spre cele 82 de secții de votare, nemțenii sunt instruiți, probabil, ce candidat trebuie să voteze. Autocarele surprinse că efectuează curse între cele 19 comune și orașul Piatra Neamț au următoarele numere de înmatriculare: B 21 DEJ, B 18 FIL, B 96 DEJ, IS 10 BUS, HR 07 SJE, HR 05 LYN, HR 07 FSH și HR 07 SJD. Precizăm că șoferii celor opt autocare sunt cazați la Sala Sporturilor, din strada Ștefan cel Mare, Piatra Neamț“, se spune în comunicatul liberalilor.
PNL afirmă și că locuințele „celor care au fost deja în «excursia» electorală sunt însemnate, pur și simplu, cu cretă pe poartă, pentru a fi bifată lista tuturor votanților care trebuie manipulați.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















