Președintele Comisiei juridice a Senatului, Peter Eckstein Kovacs (UDMR), a spus ieri că este ilegală numirea în funcție a senatorilor Cecilia Nora Rebreanu, Niculae Mărășescu și Carmen Tănăsescu. "Părerea mea este că nu se respectă legea electorală, care vorbește, în cazul supleanților, că această validare urmează în ordinea în care au fost pe listă, sub condiția ca partidul sau formațiunea politică să confirme apartenența la acel partid", a spus senatorul UDMR. Senatorul Cecilia Rebreanu (PSD) a înlocuit-o pe Corina Crețu (PSD), Niculae Mărășescu (PSD) va ocupa locul lăsat vacant de Dan Voiculescu (PC), iar Carmen Tănăsescu (PNL) va primi mandat în locul independentului Nicolae Vald Popa.
"Probabil că cei interesați – e vorba de domnii Blănculescu din București și Piperea de la Brașov (cei care se aflau de fapt pe locurile secunde în PSD, respectiv PNL, n.r.) – vor contesta în instanță această validare", a menționat Peter Eckstein Kovacs.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















