Home Politic Alesii isi sporesc pensiile dupa indicele de nesimtire

Alesii isi sporesc pensiile dupa indicele de nesimtire

DISTRIBUIŢI

Comisiile juridice ale celor doua Camere ale legislativului au votat, miercuri seara, prevederea referitoare la recalcularea pensiilor deputatilor si senatorilor, in cadrul dezbaterilor asupra proiectului privind statutul parlamentarului. Articolul a fost adoptat cu o majoritate covarsitoare, in favoarea sa pronuntandu-se toti membrii PSD ai celor doua comisii juridice, in ciuda deciziei politice luate de partidul de guvernamant ca parlamentarii sa nu-si aprobe privilegii de ordin financiar.

Pesedistii au ignorat insa hotararea de la centru. Senatorul Aristide Roibu a fost cel care, la inceperea discutiilor pe marginea proiectului de lege, a jucat rolul -solului- trimis de partidul de guvernamant, avand mandatul politic de a le spune colegilor sa nu dezbata probleme legate de drepturile financiare ale parlamentarilor. Alesii si-au votat insa pensii de zeci de milioane de lei, asimilate celor ale magistratilor. Astfel, senatorii si deputatii vor primi 80% din valoarea ultimului salariu, adica indemnizatia parlamentara cuprinsa intre 36 si 45 milioane de lei, ceea ce inseamna ca, lunar, pensia acestora va avea o valoare intre 28,8 si 36 milioane de lei.


Pesedistii nu se jeneaza sub nici o forma de pensiile mari pe care si le-au votat. Dimpotriva, ei le privesc ca pe un drept ce li se cuvine, dupa ce au muncit cativa ani din fotoliile confortabile de parlamentar.

-E firesc ca parlamentarii sa se bucure si ei de o pensie-

Deputatul PSD Cornel Badoiu, unul dintre initiatorii articolului referitor la drepturile financiare ale alesilor, ne-a declarat senin ca -e firesc ca acesti oameni sa se bucure si ei de o pensie-. O afirmatie uluitoare, in conditiile in care un pensionar trebuie sa se descurce in aceste zile cu o suma lunara de cel mult trei milioane de lei, care de abia ajung pentru intretinere si medicamente. Badoiu crede in schimb ca pensia pentru parlamentari se justifica, in conditiile in care puterea legislativa, judecatoreasca si cea executiva trebuie sa fie egale intr-un stat si din punct de vedere financiar. Altfel spus, de ce sa aiba magistratii pensii mai mari decat senatorii sau deputatii? Acelasi Badoiu considera ca pensia vine la fix pentru acei parlamentari care nu vor mai fi pe liste la alegerile din noiembrie. -Sunt oameni in prag de pensie, care nu mai capata un nou mandat. Daca fostul loc de munca la care ar putea sa revina este ocupat, atunci trebuie sa obtina un venit lunar-, a incercat sa justifice deputatul articolul in dreptul caruia s-a semnat. Atunci cand i-am reamintit ca nu a reusit sa obtina un loc eligibil in urma alegerilor interne din PSD, Cornel Badoiu s-a -scuzat- spunand ca pe el nu l-a interesat foarte mult sa castige. A preferat sa continue pe tema pensiilor care se cuvin parlamentarilor. -Dar ei nu sunt cetateni cu drepturi?-…

-A spus PSD. Ei si?-

Cat despre faptul ca sefii sai au spus clar ca nu doresc adoptarea unei asemenea prevederi, Badoiu a intervenit imediat: -A spus PSD. Ei si? Care-i problema?-.

-Grupul nostru nu va sprijini o asemenea masura-

Liderul grupului senatorial al PSD, Ion Solcanu, ne-a declarat ca parlamentarii partidului de guvernamant nu vor sustine in plen prevederea privind pensiile. -Noi am luat deja o decizie. Nu vom sprijini o asemenea masura. Nu-mi explic cum a trecut ea de comisiile juridice-, a spus Solcanu.

Secretizarea votului pentru pensiile grase

Singurul reprezentant al Aliantei PNL-PD din comisiile juridice, senatorul liberal Nicolae Vlad Popa, a votat impotriva prevederilor prin care alesii PSD-PRM vor sa-si asigure pensii de zeci de milioane la final de cariera parlamentara. El a amenintat de la bun inceput ca nu va fi de acord cu introducerea unor articole privind privilegiile parlamentarilor insa, aflat in minoritate, vocea sa nu a contat prea mult in fata jocurilor pesedisto-peremiste. De altfel, desi nu mai au nimic de pierdut in fata opiniei publice si nu le mai pasa de comenzile partidului, deputatii si senatorii PSD si PRM vor sa strecoare scandaloasele reglementari uzaand de votul secret la dezbaterea proiectului in plenul reunit al celor doua Camere ale forului legislativ. Probabil ca peremistii care au propus aceasta procedura se mai tem inca de faptul ca liderul lor, Corneliu Vadim Tudor, i-ar putea trage de urechi. In plus, la un vot secret, ei spera sa li se alature si alti colegi a caror pozitie oficiala este de respingere a proiectului in varianta propusa de comisiile juridice.

Neobrazarea PSD nu are limite

Desi nu detin majoritatea parlamentara, aliatii liberali si democrati au avertizat, ieri, partidul de guvernamant ca nu vor lasa sa treaca de parlament o asemenea lege, prin care actuala putere da dovada de -neobrazare si indecenta-. Deputatul democrat Ioan Onisei a acuzat pesedistii ca incearca astfel sa rezolve pe sest o mare problema interna a partidului, care de dragul asa-zisei primeniri va trimite la pensie mai multi deputati si senatori. -Este indecent sa incerci sa rezolvi o problema de partid din banii publici, asa cum obisnuieste PSD-, a spus Onisei. Si deputatul liberal Mona Musca considera ca atata vreme cat nu se face recalcularea pensiilor pentru toate categoriile de cetateni, cei care au fost legitimati prin vot sa reprezinte interesul public nu au dreptul sa-si rezolve problemele personale prin legi speciale. Ea a calificat drept jenant faptul ca PSD a promis ferm, in fata camerelor de luat vederi, ca nu va accepta introducerea unor pensii de zeci de milioane pentru somnul linistit din fotoliile de parlamentar, iar acum alesii partidului de guvernamant fac contrariul. -Nici nu a trecut campania electorala, si pesedistii deja isi incalca promisiunile-, a adaugat Mona Musca. -PSD trebuie sa fie nelinistit. Acest proiect nu iese din Camera Deputatilor, decat cu vot negativ-, a avertizat deputatul liberal, lasand sa se inteleaga ca, in pofida votului minoritar al aliatilor, va face tot posibilul sa trimita proiectul inapoi in sertarele parlamentarilor care viseaza la pensii grase din bani publici, existand un precedent cu alte legi controversate pe care opozitia le-ar fi blocat.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.