
Aleșii locali au probleme grave la capitolul integritate, se arată într-un studiu realizat de mai multe organizații nonguvernamentale. Rezultatele raportului sunt "dezastruoase", au concluzionat realizatorii, după o monitorizare de cinci luni asupra conflictelor de interese, achizițiilor publice și incompatibilităților aleșilor din zece județe ale țării (Bacău, Galați, Mureș, Timiș, Cluj, Constanța, Iași, Dâmbovița, Gorj și Vrancea).
Rezultatele
Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ) Transparency Innternational România și Asociația ProDemocrația au dat verdictul asupra administrației locale: "dezastruos". Odată ce au primit voturile cetățenilor și s-au instalat în funcții, aleșii locali au dezvoltat o practică proprie privind respectarea normelor legislative. "Nu se aplică nici măcar legile pe care le avem, care și-așa sunt destul de permisive și neclare", a fost concluzia formulată de coordonatorul proiectului, Radu Nicolae.
Mulți dintre aleșii locali au completat "în bătaie de joc" sau nu au depus deloc declarațiile de avere, tratând astfel cu "dispreț" reglementările legale privind conflictul de interese și incompatibilitățile. Au fost identificate și practicile aleșilor privind favorizarea încheierii unor contracte cu statul: "spargerea" proiectului, astfel încât valorile mici să nu impună organizarea de licitații publice, încredințarea directă a unui proiect pentru o firmă favorizată sau mărirea valorii contractului după acordarea lui. "Aleșii locali au grijă ca prin consiliul din care fac parte, să treacă cel puțin o hotărâre de pe urma căreia să se aleagă și ei cu ceva", a completat coordonatorul proiectului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















