Preşedintele, indiferent de turul de scrutin în care a fost ales, poate fi demis cu majoritatea voturilor celor prezenţi la referendum, au hotărat ieri deputaţii din Comisia juridică. Astfel, chiar dacă preşedintele a fost ales în primul sau în al doilea tur de scrutin, el poate fi demis dacă jumătate plus unu dintre cei prezenţi la urne votează în acest sens.
Deputaţii jurişti au revenit asupra proiectului de lege cu un nou amendament, ca urmare a unei sesizări venite din partea democraţilor şi finalizată cu o decizie nefavorabilă din partea Curţii Constituţionale. Rezolvarea neconstituţionalităţii a fost sugerată tot de CC, în raportul trimis Parlamentului: -Curtea nu exclude posibilitatea ca legiuitorul să opteze pentru o majoritate de voturi relativă pentru demiterea Preşedintelui Romaniei în toate cele trei situaţii (inclusiv pentru preşedintele interimar – n.r.)-.
Doar reprezentanţii PD s-au opus modificărilor şi au ameninţat că vor ataca din nou la CC această nouă variantă a legii referendumului, dacă aceasta va fi adoptată astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor. Deputatul PD Augustin Zegrean (foto), membru în Comisie, a motivat că modificarea a fost una -făcută pe genunchi-. Temerile democraţilor se bazează pe faptul că legea privind modificarea referendumului a devenit, brusc, o prioritate pentru parlamentari odată cu demararea procedurilor PSD privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Deşi mai trebuie să treacă de votul din plen şi să primească promulgarea de la Cotroceni, actuala variantă a legii referendumului ar face mai uşoară demiterea lui Băsescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















