Home Politic Alesii, plictisiti de citirea motiunii de cenzura a PSD

Alesii, plictisiti de citirea motiunii de cenzura a PSD

DISTRIBUIŢI

Motiunea de cenzura a PSD nu a starnit interesul parlamentarilor, cu toate ca principalul ei scop este daramarea guvernului Tariceanu. Reprezentantul PSD, fostul ministru al finantelor, Mihai Tanasescu, a citit ieri textul motiunii de cenzura intitulate -Guvernul Tariceanu – Fapte si minciuni-, in fata unei sali aproape goale si a unor parlamentari plictisiti. Motiunea va fi dezbatuta peste o saptamana si votata intr-o alta sedinta comuna a celor doua camere ale parlamentului.

Social-democratii au aratat ca formarea unui alt guvern este o conditie necesara pentru aderarea cu succes la Uniunea Europeana, actuala guvernare fiind incompetenta, mediocra si lipsita de responsabilitate. Practic, motiunea PSD este pe gustul electoratului social-democrat.

Nevoile pensionarilor, asigurarile sociale, sanatatea si educatia au constituit punctele-cheie ale textului cu care PSD vrea sa darame guvernul. -Sistemul sanitar este la un pas de explozie: doctorii s-au saturat de incompetenta si reaua-credinta a contabilului de la sanatate, iar bolnavii au ajuns sa cerseasca medicamente, sa moara la cozile de la farmacii-, se arata in document. In acelasi timp, departamentele social-democratilor au pus umarul la treaba si au taxat mai mult sau mai putin fiecare domeniu de care se ocupa cabinetul Tariceanu. -Guvernul condus de premierul Tariceanu s-a nascut in zodia alegerilor anticipate si a functionat un an si jumatate intr-o atmosfera de provizorat, de incertitudine continua. De fiecare data cand mai scapa cate un zvon de la Cotroceni la Palatul Victoria se instaura panica si se pregateau steguletele de campanie. Intre doua intalniri cu anumiti oameni de afaceri si un telefon pe la Justitie, premierul Tariceanu mai facea o pomana electorala pentru a cumpara voturile romanilor-, au criticat pesedistii scandalurile in care au fost implicati liderii coalitiei.

Ca o portavoce a pensionarilor, opozitia a acuzat coalitia de guvernamant ca nu a facut nimic pentru recalcularea pensiilor, dar ca nici nu s-au ocupat de politicile fiscale si bugetare dezastruoase.

-La masa guvernului s-au asezat nenumarate grupuri de interese si multi oameni de afaceri, interesati prea putin de nivelul de trai al romanilor si mai mult de bunastarea afacerilor personale. Pe masura ce conflictul dintre <co-meseni> a inceput sa se intensifice, iar lupta pentru ciolanul puterii acapareaza tot mai mult spatiul dezbaterii publice, senzatia ca retraim cosmarul cederist prinde tot mai mult contur-, se mai arata in motiunea care acuza guvernul de incompetenta.

Spre sfarsitul textului, social-democratii au tinut sa se adreseze direct premierului: -Domnule Tariceanu, onorati membrii ai cabinetului ce vreti? Sa vina toata Romania in Bucuresti, in Piata Victoriei ca sa va convingeti ca habar nu aveti ce faceti?! Ca nu stiti incotro indreptati Romania! Ca nu stiti ce ne asteapta dupa 2007! Ca faceti greseli dupa greseli orbiti de lupta pe care o dati in interior pentru putere fara sa va intereseze care sunt efectele asupra populatiei!?-.

Tariceanu raspunde: motiune demagogica

Premierul Calin Popescu Tariceanu a fost obligat sa vina sa asculte citirea motiunii de cenzura, lucru pe care nu l-a facut la venirea presedintelui Traian Basescu. El a calificat textul documentului drept -populist si demagogic-. Acesta a declarat ca nu are -nici o sansa sa treaca- si s-a aratat convins ca nici unul din partidele care formeaza coalitia nu va trada la vot.

Putine sanse

Pentru ca motiunea de cenzura initiata de PSD sa fie adoptata, este nevoie sa o voteze 235 parlamentari din totalul de 468 de senatori si deputati. Asadar, PSD are nevoie de mai mult decat parlamentarii din propriul partid. Impreuna cu reprezentantii PRM, social-democratii ar avea 201 voturi, dar PRM a anuntat oficial ca nu va vota pentru demiterea guvernului. Sansa PSD este ca alesii coalitiei, care sunt 295 la numar, sa tradeze guvernarea si sa voteze motiunea de cenzura la adapostul votului secret cu bile. Printre cei care ar putea vota alaturi de PSD se numara parlamentarii conservatori, care au votat nu o data alaturi de social-democrati. Doar voturile conservatorilor, insa, nu sunt suficiente. Asadar, motiunea de cenzura are putine sanse sa duca la caderea guvernului Tariceanu.

Senatorul PSD, George Maior – alegerile anticipate nu sunt oportune

Desi e considerat un apropiat al lui Geoana – marele doritor de anticipate, senatorul PSD George Maior crede ca acestea nu ar fi oportune pentru partid, care ar trebui sa evite concentrarea pe jocuri politice si aliante ipotetice. In viziunea lui Maior, PSD ar trebui sa insiste pe continuarea reformei in partid si pe elaborarea unui proiect social-democrat real, cu care sa se prezinte la alegerile la termen. -Nu consider ca ideea alegerilor anticipate este oportuna, nici pentru PSD, nici pentru evolutia contextului politic din Romania in urmatorii doi ani. PSD ar trebui sa se concentreze pe continuarea programului sau de reforma si elaborarea unui proiect social-democrat real, adevarat cu care sa abordeze alegerile din 2008*, a aratat senatorul. Maior a sustinut insa ca PSD ar putea sustine un eventual guvern minoritar, daca se va ajunge la aceasta formula in urma unei crize in coalitia guvernamentala.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.