Declaratiile deputatului PSD Alin Teodorescu au fost simple -interpretari personale- in opinia presedintelui executiv al PSD, Adrian Nastase. Intr-un interviu acordat agentiei Mediafax, Nastase a spus ca Alin Teodorescu -a pierdut o foarte buna ocazie sa taca-. Totodata, presedintele executiv a tinut sa desfiinteze toate -interpretarile- deputatului, negand ca la Congresul PSD ar fi fost vorba despre un complot impotriva lui Ion Iliescu sau ca el insusi ar fi participat din umbra la instrumentarea votului. Nastase a negat si faptul ca Iliescu nu i-a cerut niciodata sa-si dea demisia.
Adrian Nastase i-a dat o replica deputatului Alin Teodorescu, tinand sa precizeze ca declaratiile acestuia au fost simple -interpretari personale-. -Expresia care a starnit emotie, anume ca <pe 12 iulie 2004, presedintele Iliescu a cerut demisia premierului>, este, din punctul meu de vedere, o interpretare personala a lui Alin Teodorescu a evenimentelor din 2004. Din punctul meu de vedere, Alin Teodorescu, pentru care am o pretuire deosebita, ca sa il parafrazez pe Jacques Chirac, a pierdut o foarte buna ocazie sa taca. Presedintele Iliescu nu mi-a cerut niciodata sa imi dau demisia!-, a subliniat Nastase. Acesta a explicat ca au existat totusi mai multe intalniri intre el si Ion Iliescu, numai ca subiectele abordate au fost legate fie de negocierile cu Uniunea Europeana, fie de aspecte care tineau de politica interna. -La intalnirea la care face referire Alin Teodorescu, am analizat impreuna cu presedintele Iliescu mai multe variante de actiune. Problema centrala era asigurarea continuitatii guvernarii si mai ales a incheierii negocierilor cu Uniunea Europeana. Pana la urma, ca urmare a discutiilor pe care le-am avut cu colegii, la partid, am optat pentru o restructurare, dar la nivelul partidului, si care s-a concretizat in acele alegeri interne-, a adaugat Nastase.
-Am recunoscut ca am avut intentia de a demisiona-
In ceea ce priveste cererea de a demisiona, adresata de Iliescu lui Nastase, dupa cum declara Teodorescu, presedintele executiv a spus ca a existat intr-adevar un moment in care s-a pus problema demisiei sale, generat insa de dubiile pe care acesta le avea privind continuarea activitatii ca prim-ministru. -Ajunsesem la un punct maxim ca rezultate, fusesera si cateva incidente si comentarii care ma deranjasera profund si atunci am avut cateva zile de reflectie. Atunci, in aceea conferinta de presa, am recunoscut ca am avut intentia de a demisiona-, a comentat Nastase.
Listele nu au fost -lucrate-
-In ceea ce priveste configuratia finala a listelor, aici am gresit, intr-adevar, pentru ca a intervenit alianta cu PUR, dar si necesitatea de a avea pe locuri eligibile cativa specialisti care nu erau legati de filiale. Oamenii din teritoriu au fost, atunci, unii nedumeriti, altii suparati de-a binelea si acest lucru ne-a costat in alegeri din punct de vedere al mobilizarii-, a spus Nastase, infirmand teoria lui Teodorescu, potrivit caruia listele au fost -lucrate- pentru a fi indesati oamenii lui Iliescu.
-O participare a mea la o instrumentare din umbra a votului este o ipoteza ridicola-
-La Congres a fost un vot atipic. A fost o conjunctura in care oamenii au fost supusi unui complex de presiuni si emotii greu de descris. A fost un vot preponderent emotional pentru o schimbare in sine, nu neaparat pentru schimbarea unor persoane-, a declarat Nastase, adaugand: -Iar in ceea ce priveste o participare a mea la o instrumentare din umbra a votului, este o ipoteza ridicola.
Ion Iliescu: -Nu i-am cerut demisia lui Nastase, el a vrut sa si-o dea-
Ion Iliescu declarat si el ca nu i-a cerut demisia lui Adrian Nastase in iulie 2004, ci acesta a evocat ulterior posibila sa demisie din fruntea partidului. Iliescu sustine ca intalnirea din iulie 2004, despre care a vorbit Alin Teodorescu, a fost o intalnire cu toata Delegatia Permanenta a PSD, nu doar cu fostul premier Adrian Nastase si ca nu a cerut demisia prim-ministrului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















