Home Politic Amazoanele PSD l-au „plâns” pe Nicolescu în Parlamentul European

Amazoanele PSD l-au „plâns” pe Nicolescu în Parlamentul European

DISTRIBUIŢI

Un grup de eurodeputate socialiste din România – printre care se numără Viorica Dăncilă, Corina Crețu și Rovana Plumb – l-au protejat, ieri, în plenul Parlamentului European, pe prezumtivul infractor pesedist Constantin Nicolescu. Așa cum s-a încercat și în urmă cu circa o săptămână la APCE, europarlamentarii PSD au încercat „externalizarea“ acestei probleme care nicidecum nu este văzută de Europa cu ochi buni, deoarece tocmai acest lucru îl reproșează Bruxelles-ul României, și anume că nu pică niciunul dintre capetele marilor corupți. Cu toate acestea, asocierea oarbă cu infractorii la ordinele din centrala de pe Kiseleff se există și nu se discută. Astfel, cele trei amazoane socialiste împreună cu alți aghiotanți ai lui Ponta de la Bruxelles au susținut că actuala putere încalcă „în mod flagrant principiile statului de drept“. „Recentul caz al social-democratului Constantin Nicolescu, președintele Consiliului Județean Argeș, dovedește încă o dată că metodele utilizate de către Partidul Democrat-Liberal din România amenință brutal drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor“, a spus Rovana Plumb în plenul PE. Mai plângăcios s-a dovedit eurodeputatul  Cătălin Ivan. „Vreau să-i spun domnului Buzek că, în România, Parlamentul nu are nicio putere, că, în România, toate legile sunt asumate de către guvern, că, de asemenea, Guvernul României nu are nicio putere pentru că Traian Băsescu este cel care numește miniștri, îi trage de urechi și anunță de fiecare dată când sunt luate măsuri importante“, a suspinat Ivan.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.