După ce în urmă cu cinci luni a câștigat șefia PNL-ului printr-un discurs asemănător cu cel al lui Barack Obama, Crin Antonescu s-a stins prin intermediul atacurilor slabe de conținut la adresa contracandidaților săi pentru fotoliul de la Cotroceni. Practic, modelul de acțiune al liderului PNL nu-i poate aduce succesul scontat pe termen scurt deoarece îi lipsește consistența în ideile exprimate. În acest context, președintele PNL i-a provocat pe liderii PSD și PD-L, Mircea Geoană și, respectiv, Emil Boc, la o dezbatere asupra felului în care fiecare dintre ei vede „prezentul și viitorul României“. „Îi provoc pe Boc și pe Geoană, cei doi președinți de la putere, să purtăm o dezbatere publică. O dezbatere din care să fie clar pentru toată lumea cine este la putere și cine în opoziție. Vreau să-l văd pe Emil Boc discutând față în față cu altcineva decât cu portretul lui Băsescu“, a spus Antonescu.
Alfa și omega…
Potrivit acestuia, după șase luni avem un „Guvern patronat de Traian Băsescu și Mircea Geoană incapabil, corupt, iresponsabil și lipsit de orice preocupare pentru soluții reale“. El a mai afirmat că România are un Guvern care nu are soluții la marile probleme actuale și viitoare. În opinia sa, liderii PSD și PD-L încearcă să inducă în rândul românilor ideea că nu au alternativă la actuala guvernare. „În România există Opoziție și în numele ei vorbesc eu. În România există oameni care nu fură și în numele lor vreau să vorbesc“, a declarat liderul liberalilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















