Declarațiile iresponsabile ale deputatului PSD, Adrian Solomon care au atentat la viața premierului Ungureanu au avut ecou până în Parlament, acolo unde UNPR a cerut demisia acestuia din funcția pe care o ocupă. "UNPR condamnă cu toată fermitatea declarațiile nedemocratice și iresponsabile ale deputatului PSD Adrian Solomon, cu privire la premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Este total inacceptabil, într-o țară membră a Uniunii Europene și a NATO, ca un parlamentar să profereze amenințări la viața primului ministru. Astfel de declarații trebuie să primească o reacție fermă din partea mediului politic, a opiniei publice și a instituțiilor statului român", potrivit unui comunicat
UNPR consideră că "a evoca o acțiune teroristă extrem de gravă și a face o asociere cu premierul României denotă nu numai o cruntă ignoranță, ci și un derapaj major, ce trebuie sancționat fără ezitare". La rândul său, Guvernul a transmis un comunicat de presă în care avertizează despre pericolul creării unor astfel de precedente. „Fără o reacție comună a clasei politice responsabile și a societății civile, climatul politic va fi afectat iremediabil. Acceptarea fără reacție a unui asemenea discurs condamnă grav spiritul democratic și afectează ordinea socială", se arată într-un comunicat al Executivului. Deputatul PSD de Vaslui Adrian Solomon l-a avertizat pe premierul Ungureanu că riscă să aibă soarta fostului premier italian Aldo Moro, răpit și ucis de Brigăzile Roșii în 1978. Solomon a revenit și a declarat că afirmațiile pe care le-a făcut la adresa prim-ministrului Ungureanu, luni, sunt "niște tembelisme" pe care le-a spus într-o conferință de presă. „M-am săturat să repet de atâtea ori aceste chestiuni. (…) Nu are nicio legătură ce interpretați voi cu ce am vrut eu sa spun. Am lămurit lucrurile astea, o dată, de două ori, de o mie de ori. Sunt lucruri mult mai importante în tara asta decât sa va intereseze niște tembelisme pe care le spun eu în conferințele de presa", a declarat Adrian Solomon, pentru ziare.com.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















