Încă un lider al PDL a intrat în atenția ANI, după ce inspectorii acestei instituții au constat existența unei "diferențe semnificative", de peste 550.000 de lei, între averea dobândită și veniturile realizate de către Cristian Rădulescu, liderul sentorilor PDL. ANI a anunțat ieri că a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București. ANI precizează că Rădulescu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare și că în perioada 19.04.2012 – 12.06.2012 senatorul PDL a depus la dosarul de evaluare documente relevante din perspectiva exercitării dreptului la apărare. Astfel, veniturile realizate de senatorul PDL în perioada supusă evaluării s-au ridicat la 1.929.395,77 de lei, în timp ce averea deținută și cheltuielile efectuate de către Rădulescu, în perioada supusă evaluării, au fost de 2.480.532,56 de lei, menționează ANI. Senatorul PDL Cristian Rădulescu a declarat, ieri, pentru Mediafax, că ANI "trebuie să-și justifice existența și are plan de dosare de trimis la intanță" și a arătat că a prezentat actele justificative privind veniturile sale, "care depășesc cu mult suma la care se referea ANI". El a susținut astfel că veniturile lui sunt mai mari decât suma la care face referire ANI și a dat a exemplu faptul că Agenția nu a luat în considerare o sumă de bani care îi intrase senatorului PDL în cont, deoarece această sumă fusese retrasă cu câteva săptămâni înainte de începutul mandatului de parlamentar. Senatorul PDL Cristian Rădulescu și-a sporit averea în cei aproape patru ani de mandat prin vânzarea de obiecte de artă, de peste 1,2 milioane de lei, reușind să-și achite o parte dintre datorii, dar și să achiziționeze un apartament și spații comerciale.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















