Șeful diplomației române și unul dintre membrii PDL, Teodor Baconschi, a declarat ieri că este de părere că ar trebui să fie unul dintre prim-vicepreședinții echipei naționale de conducere a PDL. „Cred că ar trebui să fiu unul dintre prim-vicepreședinții echipei naționale de conducere ca să avem argumente pentru a recredibiliza partidul în forță“, a declarat Baconschi, întrebat fiind dacă va cere derogare de la Statut privind vechimea în partid pentru a candida la o funcție în PDL. Chestionat dacă nu s-a gândit și la varianta de a se înscrie în competiția pentru funcția de președinte al PDL, Teodor Baconschi a spus că lucrul acesta nu ar fi posibil din cauza vechimii în partid. Teodor Baconschi a refuzat să precizeze care este opțiunea sa în privința candidatului la președinția partidului, spunând că deocamdată nu există „o candidatură oficială fermă anunțată ca atare“. Cu toate acestea, Baconschi a lăsat de înțeles că ar sprijini mai mult o candidatură a lui Emil Boc, deși și cu Vasile Blaga are o relație excelentă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















