Home Politic Baricada in interiorul PSD

Baricada in interiorul PSD

DISTRIBUIŢI

Intre deputatii partidului de guvernamant a izbucnit un razboi violent pentru controlul organizatiilor de revolutionari. Vazute ca -mase de manevra- pentru negocierea de functii in partid sau de locuri pe viitoarele liste electorale, aceste structuri sunt disputate de mai multe grupari, cele mai active fiind cele ale lui Dorin Lazar Maior, presedinte al UNORD, si Codrin Stefanescu, reprezentant al ACORD. Intervievati de ziarul -Curentul-, cei doi fruntasi PSD au vorbit de trecutul mai mult sau mai putin -penal- al adversarului. Astfel, Maior s-a plans ca inamicul sau chiar a tocmit cutitari-tigani pentru a-l intimida si ca orchestreaza o campanie de presa impotriva lui, ca polita pentru recenta excludere din UNORD. Codrin Stefanescu a replicat prompt, amintind ca el nu a fost exclus din UNORD, ci a plecat, nemultumit de faptul ca Dorin Lazar Maior incearca sa ramana lider pe viata al revolutionarilor. Codrin Stefanescu a declarat ca miscarea revolutionarilor a fost compromisa de asa-numitii -baroni ai Revolutiei-, care au facut averi considerabile in ultimii ani. Intrebat daca Bebe Ivanovici, colegul sau de partid, este o astfel de victima, Stefanescu a replicat candid: -Bebe Ivanovici este o victima. Este acea metamorfoza prin care Revolutia isi devoreaza puii-.

La mai bine de un deceniu de la evenimentele din decembrie *89, organizatiile de revolutionari au ajuns sa aiba o faima foarte proasta. O explicatie simpla a acestei imagini dezastruoase este ca liderii revolutionarilor s-au lasat atrasi de doua domenii care, in anii postdecembristi, au prins miros ranced: afacerile – indeobste necurate – si politica – murdara, prin definitie. Dorin Lazar Maior si Codrin Stefanescu sunt deputati PSD si revolutionari si, pana nu de mult, au fost colegi intr-o asociatie de profil, UNORD *89. De curand, intre cei doi a izbucnit un conflict violent. Miza: controlul asupra organizatiilor de revolutionari, vazute drept atuuri sigure pentru dobandirea unor functii politice in partidul de guvernamant. Zvonurile privind alegerile anticipate au acutizat lupta, in conditiile in care un loc pe listele electorale ale PSD se va castiga greu, cu -argumente- convingatoare. Plecat de bunavoie/dat afara din UNORD (variantele difera in functie de interlocutor), Codrin Stefanescu s-a orientat repede. El si-a facut propria structura de revolutionari, ACORD *89, care militeaza, printre altele, …pentru unirea tuturor revolutionarilor. I-am vizitat pe cei doi deputati PSD pentru a afla cum gestioneaza fiecare mostenirea Revolutiei. Pe parcursul interviurilor, interlocutorii nostri au avut momente de nervozitate, ambii suspectandu-ne ca am fost trimisi de -adversar-.

Dorin Lazar Maior, deputat PSD:

-Stefanescu are nevoie de o masa de manevra sa-si negocieze functii si locuri pe liste-

– Domnule deputat, ati avut, pe 7 septembrie, la Brasov, cel de-al saselea Congres al UNORD *89. Ne puteti reaminti, in cateva cuvinte, ce este acest UNORD *89 ?

– UNORD este o uniune de asociatii de revolutionari, dintre care s-au prezentat la Congres 53 de asociatii. In total sunt 63. Pana la Congresul din Brasov a fost doar o uniune de persoane juridice, iar la Congres s-au adus unele modificari in statut, printre care si cea referitoare la persoane fizice si juridice. In uniune pot fi prezente si persoane fizice.

– Simtiti, cumva, o concurenta din partea altei asociatii de revolutionari, care este ACORD *89?

– Nu, in nici un caz…

– Care sunt relatiile dumneavoastra cu aceasta…

– ACORD s-a vrut a fi un fel de alta reuniune de revolutionari, zic ei, pentru o unificare generala, nationala. Dar, din pacate, acest ACORD al lor n-a reusit si, din punctul meu de vedere, n-o sa reuseasca niciodata.

– De ce spuneti asta?

– Pentru ca nu se poate face o unificare prin divizare. Ei, de fapt, se desprind din UNORD… cei doi, Codrin Stefanescu si Duta Vasile…

– Cei pe care ii mentionati au fost exclusi din asociatia dumneavoastra la ultimul Congres. Care sunt motivele acestei excluderi?

– In comunicatele de presa, noi am scris foarte clar: actiuni potrivnice intereselor statutare UNORD.

– Puteti fi mai exact, domnule Maior?

– In primul rand, ei au incercat sa creeze, fara acordul nostru, alte uniuni de revolutionari – un aspect. Alte partide – Partidul Tineretului, de la Constanta. Au fost implicati in aceasta intentie… practic, nici aceea, din cate stiu, nu s-a concretizat… si au incercat sa foloseasca structurile UNORD-ului…

– Dar de ce au plecat, nu s-au inteles, stiu eu, cu dumneavoastra, n-au ajuns la niste functii?

– Amandoi aveau si functii si au beneficiat nu numai de sprijinul meu, ci de sprijinul intregului UNORD. Ei au ajuns pe locuri eligibile pe listele parlamentare cu sprijinul acestor asociatii de revolutionari, iar cand au ajuns in pozitia in care sa-i ajute si ei pe acesti revolutionari, au cam renuntat. Va dau exemplu: de aici, de la comisie (Comisia pentru Legea 42, cea privind revolutionarii – n.n.), Duta are 4 absente din ultimele sapte-opt sedinte. Iar Codrin Stefanescu nici nu face parte din aceasta comisie.

– Domnule Maior, iata aici un comunicat recent al ACORD, unde sunteti acuzat ca, in calitatea dumneavostra de presedinte al comisiei, nu ati facut nimic pentru problemele revolutionarilor.

– Dar cam ce-ar fi trebuit sa fac?! Cum…

– Chiar, ce-ati facut?…

– Efectiv… sunt de cateva luni, din care doua luni au fost perioada de concediu, in care nu puteam sa lucrez efectiv in aceasta comisie. Efectiv, ce-a facut aceasta comisie de cand sunt eu… S-a miscat in teritoriu, a tinut contactul cu oamenii, si-a nominalizat reprezentanti in teritoriu, in principal in orasele-martir, si a incercat sa sensibilizeze prin prefectii judetelor respective aplicarea acestei legi. In continuare, in comisie, se lucreaza pe aceasta lege.

– In comunicatul despre care vorbeam se spune ca, la Congresul de la Brasov, ati aratat, citez, un -comportament neadecvat, atitudine aroganta, ca i-ati jignit si amenintat pe revolutionari-. De ce i-ati jignit, domnule Dorin Lazar Maior?

– Eu nu am jignit pe nimeni, puteti sa intrebati orice persoana, nu numai pe ei. Nici nu s-a ridicat tonul. Nici macar nu s-a discutat in contradictoriu. Au fost alte sedinte, care au avut loc la Bucuresti. Iar cel amenintat am fost eu la Bucuresti. Inclusiv, s-au scos cutite… tiganii lor, prezenti in sala.

– Cine a…

– Pai, cine, oamenii lui Codrin, pusi de el. Acest ACORD este format din asociatii gen Principesa Maria, gen Asociatia de lupta impotriva drogurilor, asociatii care niciodata nu au functionat dupa un statut sau dupa hotarari luate in cadrul unor adunari generale, deci sa aiba loc alegeri si alte chestii. Eu consider o lovitura de forta ceea ce incearca ei prin acel ACORD.

– …Deci ati fost amenintat de oamenii lui Codrin Stefanescu…

– Da, el a facut… Si a vazut o sala intreaga cine pe cine a amenintat.

– Revenind la comunicatul ACORD, va acuza de inginerii financiare, ca sunteti urmarit de AVAB, ca…

– Nu, nu, eu nici macar nu sunt citat ca martor in acele inginerii financiare despre care vorbeste el. Am dovada ca in acele inginerii financiare este implicat el. Vi le arat, dar n-o sa vi le las, pentru ca sunt probe juridice… pentru ce a facut va raspunde, din toate punctele de vedere.

– La Brasov, l-ati numit pe presedintele Iliescu drept membru de onoare al UNORD.

– Nu a fost numit. A venit o propunere din sala si am supus-o votului.

– Ceilalti revolutionari va acuza ca l-ati confiscat pe Ion Iliescu. Nu este Ion Iliescu tatal tuturor revolutionarilor?!

– Cine, care ceilalti revolutionari? Cu cine ati vorbit dumneavoastra?

– Vad aici, pe acest protest, mai multe asociatii: Liga nationala a luptatorilor pentru cinstirea eroilor din decembrie *89, Asociatia revolutionarilor 16-21, Liga nationala a femeilor din Revolutie… Sunt inca vreo sase-sapte.

– Pai, haideti sa le citim care sunt. In Romania sunt vreo 120 de asociatii de revolutionari. Deci nu vorbiti in numele revolutionarilor, nici dumneavoastra, nici cele sase-sapte asociatii.

– Eu nu vorbesc in numele nimanui, doar va pun niste intrebari…

– Pai atunci de ce spuneti ca -va acuza revolutionarii-?

– Bine, va acuza unii dintre colegii dumneavoastra.

– Asta-i altceva!

– Problema este clara: l-ati intrebat pe domnul presedinte daca vrea sa faca parte din aceasta asociatie?

– Deci, aceasta propunere, inca o data repet, a venit din sala. Eu nu aveam cum sa nu o supun votului, din moment ce a venit de acolo, efectiv, fara sa incerce nimeni sa o influenteze. Efectiv, s-a modificat statutul pe aceasta problema, din moment ce toti au acceptat-o. Dar nu cred ca asta e o problema atat de grava, care sa creeze dispute. Alte acuzatii mai serioase gasim, totusi?

– Da, gasim. Va citesc un titlu dintr-un ziar de saptamana trecuta: -Pornit sa-i repereze onoarea odraslei Lazarica, deputatul PSD Dorin Lazar Maior – acuzat ca a tocmit si condus o gasca de mardeiasi-.

– Da, deci acesta este un articol platit de Codrin Stefanescu. Pentru ca nici macar ca martor nu sunt citat, nici pe acea problema.

– Ce are cu dumneavoastra Codrin Stefanescu, domnule Maior?

– Nu are nimic, faptul ca l-am exclus din UNORD, asta e problema! El are nevoie de o masa de manevra in spatele lui ca sa-si negocieze, in continuare, functiile politice sau eventualele locuri pe listele parlamentare.

– Dumneavostra si Codrin Stefanescu sunteti membri PSD. Partidul ce parere are de acest razboi dintre dumneavostra?

– Dar nu e o disputa personala.

– Totusi, s-au scos cutite…

– Dar a vazut atata lume. Dar eu am impresia, totusi, ca aveti o relatie personala cu Codrin. Nu-l cunoasteti?

– Il cunosc cum va cunosc si pe dumneavostra.

– Eu vad cum vin intrebarile. Parca este un chestionar.

– Inteleg ca s-a inversat interviul.

– Nu, parca e un chestionar.

– Avem in fata o lista cu o serie de acuze, la care dumneavoastra puteti sau nu sa replicati. Atata tot.

– Deci, ei folosesc o sigla care nu exista. Doar daca aveau o hotarare judecatoreasca puteau sa foloseasca asa ceva. E o problema juridica. Eu cred ca, la ora actuala, acest ACORD nu este altceva decat o suma mai mare sau mai mica de stampile. Si daca ar vrea, intr-adevar, sa sprijine miscarea revolutionara, s-ar gandi la unire, la uniune, nu la tot felul de divizari. Ei nu accepta jocul democratic. Orice uniune, orice partid se conduce dupa un statut in care majoritatile hotarasc. Ei, o minoritate foarte mica, ar fi dorit sa conduca majoritatea. Cum sa acceptam noi asa ceva?! De aici au plecat divergentele. Nu din alte probleme, personale, sau inginerii financiare. Au vrut sa preia intregul UNORD pentru a avea in spatele lor o masa de manevra pentru eventualele lor negocieri politice.

– Apropo, se fac alegeri anticipate?

– Nu stiu, unii spun asa, altii spun altfel, eu prefer sa ma abtin.

– In final, daca vreti sa ne relatati episodul in care ati fost amenintat de cutitarii colegului dumneavostra de partid, Codrin Stefanescu.

– Era o sedinta a ACORD. Primul filtru era alcatuit din jandarmi, care venisera la acea intalnire anuntati printr-un fax dat de domnul Codrin de la biroul lui, unde functioneaza ca secretar executiv al PSD. De-aia au fost indusi in eroare acei jandarmi. Le-am prezentat legitimatia, le-am aratat cine sunt si s-au retras. Mergand in continuare, am trecut peste nu stiu cate alte filtre de tot felul de garzi si de bodyguarzi, angajati de acest Codrin si de Duta. Parca am intrat in Rai, cel putin… prin atatea filtre. Iar in penultima sedinta statutara, unde au fost ei, la Brasov, au venit insotiti de oameni inarmati si, in fata lor, masini cu girofaruri. Tot asa, convocati din biroul lui Codrin.

– Cum poate, domnule Maior, un simplu secretar executiv al PSD sa aiba asemenea influenta la Politie, Jandarmerie…

– Asta ramane de… e o intrebare buna.

Codrin Stefanescu, deputat, secretar executiv al PSD:

-Domnul Maior se vrea lider pe viata al revolutionarilor-

– Domnule deputat Codrin Stefanescu, recent ati infiintat o noua asociatie de revolutionari, numita ACORD *89. Ce vreti sa faceti cu ea?

– In ce calitate sa va raspund, in cea de secretar executiv al PSD sau in cea de revolutionar care a pus bazele acestei uniuni, nu asociatii de revolutionari?

– Puteti sa faceti un efort, sa fiti doua-ntr-una?

– Pai, nu pot. Ca secretar executiv al PSD ma ocup si de relatia cu organizatiile neguvernamentale, iar ACORD este o organizatie neguvernamentala, este o uniune de asociatii… revolutionarii din orasele-martir. Ca revolutionar, fac parte din acest ACORD.

– Ce sunteti in aceasta uniune?

– Sunt secretar general, in urma unei decizii din partea mea, la sedinta Consiliului National, care s-a desfasurat la Bucuresti, la Clubul Ilie Nastase.

– Pana de curand ati fost membru UNORD. De ce ati plecat de acolo?

– UNORD a fost o etapa, ca sa zic asa…

– …Ma scuzati, nu ati plecat, ati fost dat afara…

– Nu, am plecat! Ceea ce declara conducatorul de acolo, pe viata ales, este aberant. Noi intai am plecat si apoi am fost exclusi. Asa ne-am fi putut exclude reciproc. Acestui conducator ales pe viata ii plac lucrurile acestea. Noua nu ne plac.

– Cand ati plecat?

– Deci cam cu trei saptamani inainte de acel comunicat privind excluderea mea.

– Deci inainte de Congresul de la Brasov.

– Cu mult inainte.

– Congresul a fost pe 7 septembrie. La cateva zile, ACORD *89 da un comunicat de presa in care il acuza dur pe domnul deputat Dorin Lazar Maior, presedintele UNORD.

– Acela este un comunicat din partea a 14-15 organizatii din Bucuresti, care fac parte din ACORD. Nu este un comunicat al ACORD…

– Dar sustineti cele scrise acolo.

– …pentru ca ACORD are 71 de organizatii membre si doreste, de fapt, sa unifice sub o singura umbrela intreaga miscare revolutionara, pentru a-i da taria si imaginea pozitiva de acum 13 ani.

– Dar va asumati acest comunicat de presa, ca lider al ACORD.

(vrea sa mai vada o data comunicatul, il citeste si aproba)

– Da, privind delimitarea de persoana conducatorului UNORD, este clar ca ma delimitez si eu si am facut-o plecand din UNORD-ul alaturi de care am tras si… am tinut.

– Si unde a existat ruptura?

– Pai, sunt atat de multe intrebari ca nu stiu la ce sa raspund.

– Unde s-a produs ruptura dintre dumneavoastra si domnul Dorin Lazar Maior? Cred ca are legatura cu subiectul.

– Au fost multe motive. In primul rand, am fost printre cei care au militat pentru unificarea miscarii de revolutionari. In primul rand, am considerat ca este necesar sa-i chemam pe cei care stau retrasi, inclusiv pe parlamentari, indiferent de optiunile politice ale acestora, ca este bine ca aceasta miscare sa-si revizuiasca putin imaginea. Ma refeream la o schimbare radicala de imagine. O schimbare radicala de imagine se poate promova numai prin schimbarea la varf al liderilor. Iata ca si George Costin, care e secretar de stat la AFPR, la sedinta ACORD vorbea de baronii Revolutiei.

– Da, interesant…

– Adica cei care se aleg pe viata, fara ca neaparat sa merite.

– Domnul Maior este un baron al Revolutiei?

– Nu, nu dau nume, deocamdata domnul Maior imi este coleg de partid.

– Atunci este domnul Maior un baron al PSD?

– Eu nici macar nu recunosc sintagma asta, -baronii PSD-. Este o propunere care vine din mass-media, nu insemna ca trebuie sa ne-o si insusim.

– Dar cum i-ati numi dumneavostra?

– Pe cine?

– Pe cei pe care presa ii numeste baroni ai PSD.

– As putea spune ca unii sunt neintelesi, unii nu comunica suficient de bine cu mass-media si nu-si explica, justifica anumite gesturi si decizii pe care le iau, unii dintre acestia chiar refuza dialogul cu mass-media din aceasta teama. Si o teama nejustificata, zic eu… Unora poate le e teama de ridicol si se ascund sub toate aceste… aspecte. Si presa vine si ii intituleaza baroni.

– Domnule Stefanescu, intr-un interviu pe care ni l-a acordat in cursul acestei zile, domnul Dorin Lazar Maior spune ca, la o reuniune a ACORD, a fost amenintat cu cutitul de catre niste tigani tocmiti de dumneavoastra. Stiti episodul.

– Dimpotriva, as spune, dupa declaratiile celor prezenti in sala, lucrurile sunt exact invers. Insa as vrea ca aceasta declaratie a dansului sa apara in presa, sa si-o asume si apoi, dupa ce-si asuma aceasta declaratie, vom veni cu probe.

– Nu cred ca domnul Maior a facut declaratii fara sa si le asume.

– Vom aduce dovezi ca lucrurile nu au stat asa, ci au avut un cu totul si cu totul alt inteles, ca dansul are o mare parte din vina si nu trebuie sa arunce vina pe altii.

– Era invitat la acea intrunire…

– Nu, nu a fost invitat. A venit total neinvitat, a venit insotit de foarte multe persoane, vrand sa puna capat acestei reuniuni, pentru ca visul lui dintotdeauna a fost sa ramana seful suprem al acestei miscari, fara a se gasi alte formule. Revin asupra motivelor… ne invartim in cerc si nu ajung sa spun lucrurile cele mai importante. Deci, am militat pentru unificare, pentru schimbarea radicala a imaginii, nu numai eu, ci si ceilalti colegi ai mei de la Timisoara, Cluj, Constanta, deci din orasele-martir importante. Am cerut ceva nou in varful miscarii revolutionare: oameni nepatati, oameni care sa nu aiba nici un fel de trecut, de nici un fel, sub nici o forma dubios, care sa poata fi atacat si care sa poata fi criticat de mass-media vreodata, oameni care tin cont de idealurile de pe baricada din Decembrie: egalitate, adica sa se stie ca la masa rotunda revolutionarul-ministru este egal cu revolutionarul-somer, reciprocitate, sub genericul -Toti pentru unul si unul pentru toti-, iar trei, ca adevarul din Decembrie *89 e ca a fost o revolutie clara, cu caracter anticomunist.

– Apropo de egalitate, la Congresul UNORD, domnul presedinte Iliescu a fost propus membru de onoare, la egalitate deci cu ceilalti membri ai uniunii.

– Domnul Dan Iosif a spus chiar atunci, la Congres, ca presedintele nu doreste sa fie membru de onoare, el venise doar sa transmita un mesaj din partea presedintelui catre revolutionari. Deci, el clar a refuzat chestia asta, s-a suparat si presedintele… nu putem fi alesi membri de onoare in lipsa, mai ales ca Dan Iosif a fost exclus acum doi ani de zile din UNORD.

– Dumneavoastra l-ati primi pe presedintele Iliescu in ACORD, eventual sa-i dati un titlu onorific?

– La Congresul ACORD va fi invitat si presedintele. Tinem foarte mult la lucrul asta, pentru ca, intr-adevar, presedintele Iliescu este un revolutionar autentic. La Congres se va vedea daca va veni spre noi, va dori un titlu onorific. N-o sa facem asa, smechereste, cum a facut domnul Maior, alegandu-i in lipsa membri de onoare doar pentru a le motiva existenta. Noi tinem cu adevarat la persoana revolutionarului Iliescu.

– In comunicatul pe care l-ati dat, spuneati ca UNORD l-a confiscat pe Ion Iliescu. Nu credeti ca procedati la fel?

– Nimeni n-o sa-l confiste pe presedinte, nici ca imagine publica nationala si internationala. Nu poate fi confiscat, este clar, este un simbol al Revolutiei.

– Asa cum v-ati prezentat, sunteti revolutionar si politician. Este avantajos sa fii astazi revolutionar?

– Nu, nu este, si sunt impotriva acelor revolutionari de meserie, asa cum spuneati voi, ziaristii.

– Aveti spatii comerciale…

– Am un spatiu comercial, luat cu mai multi revolutionari acum cativa ani de zile, pe care l-am pierdut in proces, cu o persoana venita din Canada, care si-a revendicat intregul bloc, cu spatiile comerciale si cu apartamentele, cu tot. De avantaje prea mari nu am beneficiat.

– Dar sunt altii care au beneficiat. Dumneavoastra spuneati ca in aceasta comunitate a revolutionarilor au aparut si unii baroni… Cum au aparut ei?

– Din impardonabila noastra delasare si acceptul nostru impardonabil.

– Puteti fi mai explicit, domnule Stefanescu?

– Probabil ca eram… si foarte tanar la Revolutie. Am implinit 21 de ani pe baricade. Am fost unul care a sperat in acele momente la mai mult si visam cu ochii deschisi un viitor mai mult decat luminos…

– Nu mi-ati raspuns la intrebare. Intrebarea legata de baroni. Poate ne spuneti cativa. E un pacat in care cade presa, vrea lucruri concrete.

– Deci unii dintre noi nu s-au implicat indeajuns, altii au plecat si au inceput sa se ridice, usor-usor, oameni care au inceput sa stapaneasca prima data o organizatie, pe urma mai multe, pe urma uniuni.

– Domnul Bebe Ivanovici este un baron al Revolutiei? Colegul dumneavoastra de partid.

(secunde lungi de tacere, semn al unei intense munci interioare)

– Pai nu pot sa uit ca este colegul meu de partid. Oricum, cred ca pentru partid a facut foarte multe. Nu, eu as spune ca este o victima a Revolutiei. Este aceea metamorfoza prin care Revolutia isi mananca copiii, isi mananca puii. Cam asta este Bebe Ivanovici: a facut mult bine, insa s-a intins foarte mult.

– Sunt multe alte victime precum Bebe Ivanovici in PSD? Care au prosperat, e drept, dar…

– Hm, ironica intrebare. As vrea sa vorbesc despre alt motiv pentru care am plecat din UNORD.

– Eu v-am intrebat de Bebe Ivanovici, iar dumneavoastra vreti sa-mi vorbiti depre altceva. Bine, daca va face placere…

– In afara de schimbarea de imagine, ar trebui ca miscarea revolutionarilor sa aiba o coerenta. In primul rand, sa schimbe mesajul, atat mesajul intern, cat si extern, mesajul si comunicarea cu mass-media si sa scoata in relief valorile pe care revolutionarii le au.

– Daca tot ati revenit la -cestiune-, nu cumva ati plecat din UNORD si pentru ca – si aici il citez pe domnul Maior – simteati ca nu mai puteti folosi organizatia ca masa de manevra pentru negocierea de functii politice si locuri pe listele electorale?

– Deci locurile pe listele parlamentare se castiga prin munca. Trebuie sa dovedesti prin munca ta ca faci ceva pentru partid, ca stii sa lucrezi in echipa. Functii nu puteam sa-mi negociez, pentru ca functii aveam. Sunt secretar executiv al partidului si nu-mi doresc mai mult. Maior confunda partidul cu UNORD-ul.

– In final, mai am o neclaritate: dumneavostra ati platit articolele care povesteau despre -faptele de arme- ale domnului Maior? Colegul dumneavostra asa sustine.

– Adica domnul Maior sustine ca presa nu ar fi independenta si ca presa publica articole la comanda, pe bani. Este o declaratie grava, daca face lucrul asta. Este amuzanta, in acelasi timp, si cred ca domnul Maior este total desprins de realitate.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.