-Regimul Basescu – primele sase luni; Cartea neagra a unui guvern neputincios- este titlul analizei pe care PSD a facut-o actualei guvernari, dupa primele sase luni de activitate. Radiografia, compilatie pusa la punct de cele 15 departamente ce formeaza -guvernul din umbra-, se vrea un semnal de alarma tras de pesedistii -nepatati- vizavi de -dictatura presedintelui Traian Basescu asupra actualului guvern-. Raportul de 80 de pagini este o incercare de desfiintare a actualului guvern, despre care spun ca este manevrat de Basescu, -specialistul in crize-.
Evaluarea pesedistilor, care au pus sub lupa cele sase luni ale actulalei guvernari, retinand doar petele negre, pe care le amplifica strategic pana ajung sa ocupe imaginea de ansamblu, il pune in prim-plan pe Basescu, -specialistul in crize-, care -ii lasa pe baietii mai fraieri in fata-.
In raportul de 80 de pagini, pesedistii vorbesc raspicat, cu autoritatea unor fosti guvernanti ale caror actiuni au fost -ireprosabile-, despre esecul guvernului in privinta problemelor de interes major ale Romaniei.
-Regimul Basescu a indus criza politica drept normalitate. Presedintele Basescu este specialist in crize. Demolator al guvernului CDR, Traian Basescu a devenit acum nasul guvernului D.A.-, a comentat Adrian Nastase, care a prezentat radiografia.
In domeniul politicii fiscale, PSD comenteaza ca introducerea cotei unice de impozitare a produs o gaura bugetului, care a inceput sa fie acoperita prin solutii -periculoase-, cum ar fi cresterile de preturi si impozite pe dobanzile la depozitele populatiei.
-Pentru guvern, criza inundatiilor a fost un examen ratat-, se arata in raport, dat fiind ca pentru oamenii afectati de calamitati nu exista nici in prezent solutii.
Recalcularea pensiilor se dovedeste un proces greoi, pe care guvernantii nu-l grabesc, pentru ca nu sunt in stare si nu au vointa politica necesara, este alta idee desprinsa din analiza.
-Criza sistemului sanitar nu este doar o mostenire, ci si rezultatul gestionarii dezastruoase a acestui sector o data cu numirea lui Mircea Cinteza in functia de ministru-, comenteaza PSD, referitor la domeniul sanatatii.
-Asumarea raspunderii guvernului in fata parlamentului a fost un gest de sfidare a legislativului-, executivul dovedind ca nu e capabil sa sustina nici un proiect de lege major in cadrul parlamentului, este alta concluzie a pesedistilor.
Nici justitia n-a scapat: -Daca se continua promovarea unui sistem de subordonare politica a justitiei, Romania va incalca criteriile de integrare in Uniunea Europeana-.
Cresterea saraciei severe, nepasarea fata de criza inundatiilor, accesul interzis la sanatate, haosul fiscal din mediul de afaceri, integrarea europeana – in pericol -, justitia si proprietatea – subordonate puterii – sunt alte exemple de deficiente ale executivului, desprinse din raportul PSD.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















