Home Politic Baronii PSD îi strâng mâna la ușă lui Ponta pentru bani

Baronii PSD îi strâng mâna la ușă lui Ponta pentru bani

DISTRIBUIŢI

Cum toți baronii PSD vor bani, premierul Victor Ponta nu are de ales în pragul unui an electoral ce nu va mai constitui un succes la fel ca precedentele scrutinuri atunci când USL a defilat, și va trebui să bage adânc mâna în buzunar pentru a-i îndestula. Ponta este conștient că o împotrivire în fața baronilor i-ar putea aduce o soartă similară ca lui Mihai Răzvan Ungureanu care a refuzat să le dea bani primarilor în plan local și a plătit cu propriul scaun. De altfel, solul baronilor în Guvern – Liviu Dragnea – i-a arătat deja ieri pisica și ia pus pe masă cifre ridicate pentru deconturi. "Necesarul este de 280 de milioane de lei pentru plăti arieratele generate de rectificarea negativă din această toamnă (…) S-au dat 300 de milioane de lei la acest minister (al Dezvoltării, n.r.) pentru se continua lucrările pe acest program de dezvoltare locală. Peste trei săptămâni de zile a fost o rectificare negativă, s-au luat 280 de milioane de lei, lucrările au continuat. Deci, primii bani pe care trebuie să-i dăm, trebuie să-i dăm pentru a stinge aceste datorii pe care ministerul le-a făcut, dar nu din vina ministerului, ci din cauza rectificării", a declarat Dragnea. El a mai spus că există și alte solicitări din partea autorităților locale, venite pe fondul măsurilor luate de guvernarea Boc, care a redus bugetul autorităților locale.

Toți banii la primari

În aceste condiții de presiune, Ponta nu are decât varianta compromisului pentru a sigur de sprijinul primarilor în campaniile electorale de la anul. El a declarat după ședința de guvern de ieri că toți banii care vor fi economisiți până la sfârșitul anului vor fi repartizați autorităților locale care au probleme cu încălzirea. Premierul a adăugat că este convins că procedează corect chiar dacă este certat de către presă că transferă bani primarilor. El a răspuns astfel întrebat de jurnaliști dacă Guvernul a suplimentat, ieri, bugetul Ministerului Administrației Publice cu fonduri destinate primarilor. "Astăzi nu, dar o voi face ! Toți banii pe care îi mai economisim la sfârșitul anului, da, îi vom repartiza autorităților locale care au probleme cu încălzirea. Până acum, am dat pentru trei autorități locale – și bine am făcut, sunt foarte mulțumit de acest lucru chiar dacă… – Galați, Focșani, Brad. Focșaniul și-a pus cu acești bani o nouă centrală pe cogenerare și, practic, toate prețurile vor scădea și nu mai cer bani de la buget, Galațiul – știu că oamenii înghețau acasă și nu e normal acest lucru. Tot ce economisim până la sfârșitul anului vom da pentru necesități urgente. Suntem în decembrie, iarna nu-i ca vara, cum spun unii clasici care se pregătesc de pensie, și, da, îi dau toți banii, puteți să mă certați dumneavoastră că dau la aleși locali, bine fac !", a răspuns Ponta presei.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.